Acasă Actualitate Vreme severă în România

Vreme severă în România

Se anunță ninsori abundente și vânt puternic în Vâlcea și Gorj
Se anunță ninsori abundente și vânt puternic în Vâlcea și Gorj

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenţionare de Cod Galben de ninsori însemnate cantitativ în zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, până astăzi la ora 14.00.

În zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se vor acumula cantități de 15…25 l/mp și izolat peste 35 l/mp. În zona înaltă stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 65…70 km/h, viscolind și troienind zăpada. 

De asemenea , va fi polei pe arii extinse în Muntenia, local în Oltenia și în jumătatea de sud a Moldovei; ploi însemnate cantitativ în nordul Olteniei și al Munteniei; intensificări ale vântului. În regiunile sudice și sud-estice temporar vor fi precipitații, predominant ploi, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de 55…60 km/h și izolat 70 km/h.
Vor fi depuneri de polei pe arii extinse în Muntenia, local în Oltenia și în jumătatea de sud a Moldovei.
În nordul Olteniei și al Munteniei, cantitățile de apă vor fi în general de 20…30 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă.

 ANM a anunţat că până mâine la ora 6.00, vor fi precipitații moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului, polei.       În intervalul menționat aria precipitațiilor, în general moderate cantitativ, se va extinde începând din sud-vestul țării. În regiunile sudice și sud-estice vor predomina ploile, în nordul Moldovei, Banat și Crișana, precum și la munte vor fi mai ales ninsori, iar în restul teritoriului se vor semnala precipitații mixte. Temporar vor fi depuneri de polei. Vântul va prezenta intensificări în jumătatea de sud a teritoriului, dar și pe crestele montane, unde ninsoarea va fi temporar viscolită.

 

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version