Tiroidita autoimună, denumită şi tiroidita Hashimoto sau tiroidita cronică limfocitică, este o afecţiune endocrinologică frecventă în rândul femeilor de vârstă mijlocie, dar şi bărbaţii sau copiii pot fi afectaţi, potrivit csid.
Totuşi, femeile au un risc de 7 ori mai mare de a suferi de tiroidită Hashimoto în comparaţie cu bărbaţii.
Această afecţiune autoimună este cauzată de răspunsul anormal al sistemului imunitar, care produce anticorpi ce atacă glanda tiroidă, ca urmare a anumitor factori, inclusiv cei genetici. În timp, glanda tiroidă nu mai este capabilă să secrete hormoni esenţiali pentru buna funcţionare a organismului, afecţiune numită hipotiroidism.
Tiroidita Hashimoto este cea mai frecventă formă de tiroidită – adică inflamarea glandei tiroide –, dar şi cel mai des întâlnită afecţiune tiroidiană din America (boala afectează peste 14 milioane de americani).
În multe situaţii, tiroidita Hashimoto poate duce la complicaţii sau se poate asocia cu alte afecţiuni, precum guşa tiroidiană, boala Addison, diabetul zaharat de tip 1, vitiligo, anemia pernicioasă, artrita reumatoidă, boala celiacă, lupus eritematos sistemic etc.
- Cuprins
- Tiroidita Hashimoto: definiţie
- Tiroidita Hashimoto: simptome
- Tiroidita Hashimoto: cauze
- Tiroidita Hashimoto: diagnostic
- Tiroidita Hashimoto: tratament
- Tiroidita Hashimoto: prevenţie
Tiroidita Hashimoto: simptome
Din păcate, tiroidita Hashimoto nu dă semne decât foarte târziu, când evoluează înspre hipotiroidism. În această situaţie, pot apărea simptome precum:
- Apariţia guşei
- Dificultăţi de respiraţie sau la înghiţirea alimentelor
- Constipaţie
- Paloare şi piele uscată
- Răguşeală
- Nivel crescut al colesterolului
- Depresie
- Slăbiciune musculară
- Oboseală
- Intoleranţă la frig
- Menstruaţie neregulată (oligomenoree) sau abundentă (menoragie)
- Unghii friabile
- Căderea părului
- Umflarea limbii
- Tulburări de fertilitate
- Creştere în greutate
- Dureri musculare (mialgie)
- Dureri articulare (artralgie)
- Ceaţă cerebrală
- Libidou scăzut
- Întârziere în dezvoltare (la copii)
Pentru că simptomele tiroiditei Hashimoto sunt similare altor afecţiuni, este important să vă adresaţi medicului, pentru un diagnostic corect şi un tratament adecvat.
Tiroidita Hashimoto: cauze
Tiroidita autoimună Hashimoto este cauzată de răspunsul anormal al sistemului imunitar la anumiţi factori, care pot afecta activitatea glandei tiroide. Chiar dacă nu se cunoaşte cu exactitate cauza producerii acestor anticorpi de către sistemul imunitar, se consideră că un anumit virus sau o bacterie poate fi responsabilă, dar şi factorii genetici.
Aşadar, o combinaţie de factori – precum vârsta (categoria 30-45 de ani), sexul (femeile sunt mai afectate) şi moştenirea genetică (unul dintre părinţi suferă de tulburări tiroidiene) – poate influenţa riscul de a dezvolta această afecţiune.
De asemenea, riscul de apariţie a tiroiditei autoimune Hashimoto este mai crescut în cazul persoanelor care suferă deja de anumite boli autoimune, precum artrita reumatoidă, boala Addison, diabetul de tip 1, sindromul Sjögren, purpura trombocitopenică, anemia pernicioasă, vitiligo, boala Graves sau lupus. În plus, persoanele care urmează tratament cu radioterapie sunt mai expuse riscului de a face această boală. Un alt factor care ar putea favoriza instalarea tiroiditei Hashimoto este consumul excesiv de iod (din alimente sau anumite medicamente).
În lipsa unui tratament adecvat, tiroidita Hashimoto poate duce la apariţia unor complicaţii severe, precum:
- hipotiroidism
- infertilitate (aproape jumătate din femeile cu tiroidită Hashimoto se confruntă cu această problemă, arată un raport publicat în International Journal of Endocrinology)
- accident vascular cerebral
- ateroscleroză
- infarct
- efuziune pericardică (acumularea de fluid în exces în pericard)
- tamponadă cardiacă
- naştere prematură
- greutate mică la naştere
- preeclampsie
- diabet gestaţional
- malformaţii congenitale
- depresie postpartum
- encefalopatie Hashimoto
- mixedem
- cancer de tiroidă sau colorectal
Tiroidita Hashimoto: diagnostic
Diagnosticul de tiroidită Hashimoto se stabileşte pe baza simptomelor resimţite de pacient (în special dacă prezintă oboseală excesivă, piele foarte uscată, constipaţie, răguşeală şi creşterea în volum a guşei), dar şi a testelor de sânge specifice, care măsoară nivelul hormonilor tiroidieni şi al hormonului de stimulare tiroidiană (TSH).
Dacă testul TSH este normal, dar simptomele indică existenţa tiroiditei Hashimoto, medicul poate solicita efectuarea testului T4, care măsoară nivelul tiroxinei, principalul hormon secretat de glanda tiroidă.
De asemenea, poate fi necesară analiza anti-tiroidperoxidaza (TPO), care poate confirma dezechilibrul peroxidazei tiroidiene, o enzimă-cheie în producerea hormonilor tiroidieni.
Analiza colesterolului şi ecografia tiroidiană sunt, de asemenea, analize care pot fi recomandate în vederea stabilirii unui diagnostic cert de tiroidită Hashimoto.
Tiroidita Hashimoto: tratament
În majoritatea cazurilor, persoanele diagnosticate cu tiroidită Hashimoto trebuie să urmeze tratament hormonal pentru toată viaţa, de obicei cu levotiroxină, un hormon sintetic ce înlocuieşte tiroxina produsă în mod normal de glanda tiroidă.
Unele suplimente sau medicamente, cum sunt cele cu fier, calciu, medicamentele contra refluxului gastric, statinele şi estrogenul, pot interfera cu acţiunea acestui hormon sintetic, aşa că este indicat să îi comunicaţi medicului ce alte tratamente urmaţi.
Doza de levotiroxină se stabileşte de medic pe baza vârstei, a greutăţii, a severităţii bolii şi a altor afecţiuni preexistente, dar poate fi nevoie de ajustări pe parcursul timpului, mai ales la începutul tratamentului – se recomandă efectuarea testului TSH la un interval de 6-8 săptămâni.
Administrată în doza corectă, levotiroxina nu prezintă reacţii adverse, însă, dacă doza este insuficientă, simptomele de hipotiroidism pot persista. Pe de altă parte, dacă doza este prea crescută, pacienţii pot prezenta simptome de hipertiroidism.
Tiroidita Hashimoto: prevenţie
Din păcate, tiroidita Hashimoto nu poate fi prevenită, dar partea bună este că afecţiunea poate fi tratată cu succes, mai ales dacă diagnosticul este stabilit cât mai devreme. În acest sens, este esenţială recunoaşterea simptomelor specifice şi analizele regulate. Cu cât este diagnosticată mai devreme, cu atât boala este mai uşor de tratat, iar riscul de complicaţii este mai redus.
Testele de laborator utile în diagnosticarea și monitorizarea tiroiditei Hashimoto sunt reprezentate de nivelurile plasmatice ale hormonilor tiroidieni (T3, T4, freeT4) și ale autoanticorpilor specifici (ATPO, ATG).
Ecografia tiroidiană poate avea un aspect în limite normale; cel mai frecvent evidențiază o tiroidita difuza, cu ușoară creștere în volum a glandei și cu scăderea difuza a ecogenitatii, datorată creșterii perfuziei sanguine intraglandulare, creșterii celularitatii foliculare și scăderii producției decoloid. Aspectul ecografic caracteristic este de țesut hipoecogen, neomogen, intens vascularizat, uneori cu tendința la nodularizare.
Fiind o boală autoimună nu există tratament al TH. În hipotiroidie se administrează Levotiroxina, scăzând astfel riscul apariției complicațiilor hipotiroidiei (printre care infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral).Tiroidita Hashimoto are un prognostic bun datorită evoluției lente, dar
prezintă risc de dezvoltare a unei formățiuni tiroidiene neoplazice. Această forma de tiroidita trebuie urmărită controlând valorile free-T4 și TSH anual (trimestrial și la 6 luni de la naștere în cazul femeilor gravide).Ecografia tiroidiana trebuie repetată anual sau chiar la 6 luni în cazul în care se evidențiază noduli.
