Acasă Actualitate Telescaunul din Poiana Brașov, redeschis

Telescaunul din Poiana Brașov, redeschis

Telescaunul Ruia, din Poiana Braşov, oprit în urmă cu o săptămână după ce mai mulţi copaci au căzut pe instalaţia de cablu, a fost redeschis, urmând să funcţioneze sâmbătă şi duminică, a anunţat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, scrie Agerpres.

Pe parcursul acestei săptămânii, lucrători ai Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt, împreună cu reprezentanţii operatorului de transport pe cablu, au început activitatea de îndepărtare a copacilor din apropierea instalaţiilor de transport pe cablu.

Stratul de zăpadă de peste un metru şi vremea nefavorabilă au făcut ca tăierea copacilor să se desfăşoare cu dificultate, iar lucrările vor continua şi săptămâna următoare, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, scrie Agerpres.

A făcut studii de jurnalism la Université Lille 3, Charles de Gaulle, în Franţa şi este o persoană căreia îi place comunicarea şi socializarea. Vrea să fie informată şi să aleagă conform propriei conştiințe şi nu după cum dictează obiceiurile comunității. Îi place să citească şi să meargă la teatru.
Exit mobile version