24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBebeluş de 11 luni, mort din cauza gripei

Bebeluş de 11 luni, mort din cauza gripei

Un bebeluş de 11 luni a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din cauza gripei, la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, au precizat, pentru Mediafax, reprezentanţii unităţii spitaliceşti. Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la şase în acest sezon.

Pe 8 ianuarie, bebeluşul în vârstă de 11 luni a fost adus la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală în stare generală extrem de gravă, cu insuficienţă respiratorie acută, a precizat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, Raluca Alexandru.

Medicii l-au testat şi i-au pus diagnosticul de gripă tip A chiar din Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului. Bebeluşul a fost internat atunci în Secţia de Terapie Intensivă, fiind intubat.

Copilul nu a răspuns tratamentului, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, adică după patru zile de la internare, medicii au declarat decesul, în urma unui stop neresuscitabil.

Este al şaselea deces din cauza gripei în acest sezon. Celelate cinci victime sunt din Mureş (2), Galaţi (2) şi Arad.

105 cazuri de gripă au fost confirmate de la începutul sezonului, a anunţat Institutul Naţional de Sănătate Publică, precizând că în perioada 31 decembrie 2018-6 ianuarie 2019, aproape 53.000 de cazuri de infectii respiratorii acute au fost înregistrate. Peste 1.200.000 de persoane au fost vaccinate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS