Drepturi băneşti ale poliţiştilor şi militarilor, începând cu 1 ianuarie



Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 au fost adoptate unele măsuri care privesc drepturile bănești ale personalului din instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională pentru anul 2019.

Cresc salariile de bază

În context, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție se majorează cu 25% din diferența dintre nivelul actual și cel prevăzut de lege pentru anul 2022.

Sporurile se mențin la nivelul din decembrie 2018

Totodată, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, dacă legiuitorul nu a prevăzut în mod expres în cuprinsul ordonanței de urgență o altă modalitate de calcul pentru aceste drepturi.

Munca prestată suplimentar se plătește

Se menține măsura de acordare a majorărilor salariale corespunzătoare pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, precum și cele pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, care se plătesc prin raportare la solda de funcție/salariul de funcție sau, după caz, la salariul de bază cuvenit(ă) majorat, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.

Se decontează serviciile turistice în cuantum de 1.450 de lei anual, în mod asemănător pentru toate categoriile de personal al MAI

O altă măsură ce vizează personalul militar, polițiștii și personalul civil este cea conform căreia, în anii 2019-2020, pentru aceste categorii de personal se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita valorică prevăzută la art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în limita de 1.450 de lei anual, pentru fiecare angajat (salariat).


În ceea ce privește indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, precum și cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum și valoarea financiară a drepturilor de echipament, menționăm că în perioada 2019-2021 aceste drepturi se mențin în plată la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2018.

Crește indemnizația de delegare și alocația de cazare

Tot, începând cu data de 01.01.2019 a intrat în vigoare și Hotărârea de Guvern nr. 714/2018 privind drepturile si obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate. Prin noua reglementare, valoarea indemnizației de delegare sau detașare va crește la suma de 20 lei/zi, comparativ cu 17 lei/zi acordată în 2018.

De asemenea, persoana delegată într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă și care nu se poate înapoia la sfârșitul zilei de lucru, va beneficia de o alocație zilnică de delegare compusă din:

– indemnizație de delegare, în cuantum de 20 lei/zi, indiferent de funcția pe care o îndeplinește și de autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea;

– alocație de cazare, în cuantum 230 lei/zi, în limita căreia trebuie să își acopere cheltuielile de cazare, fără a fi nevoie de prezentarea unor documente justificative;

Mai mult de atât, ordonatorul de credite va putea aproba, în situații temeinic fundamentate, majorarea alocației de cazare cu până la 50%, însă în acest caz va fi nevoie de prezentarea de documente justificative.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 4 ianuarie 2019

Actualitate

» BANCUL ZILEI
» 5 produse de make-up ideale pe timp de iarnă
» Colagenul, cel mai bun aliat împotriva ridurilor
» Ce trebuie să faci cu bradul de Crăciun după ce au trecut Sărbătorile
» OLT: 10 șoferi noi în locul ambulanțierilor care furau combustibilul destinat autospecialelor de la Stația Corabia
» Craiova: Tânăr depistat cu un cuțit în stația RAT, în zona Pieţei Centrale
» Risc mare de avalanşă şi ger în zona Bâlea Lac din Munţii Făgăraş. Stratul de zăpadă e de 173 de cm
» Ministrul Apărării: Începând cu 1 ianuarie, pensiile militare de stat se indexează cu rata medie a inflaţiei
» Cazul semafoarelor accesate ilegal în Capitală a fost preluat de DIICOT
» Ministrul Finanțelor a primit calculele BNR privind impactul taxei pe lăcomie: În varianta optimistă, doar două bănci ar mai avea profit în 2020. In cel pesimist, niciuna
» 13 noi cazuri de rujeolă în perioada sărbătorilor
» Câţi fermieri doljeni şi-au primit subvenţiile
» Peste 5.600 de sancțiuni contravenționale, aplicate de poliţişti în ultimele 24 de ore
» Preşedintele Klaus Iohannis cere Guvernului să prezinte de urgenţă bugetul de stat pentru 2019
» Ninsori puternice în Grecia, Bulgaria şi Austria
» Gorj: Un bătrân, de 65 de ani, a murit pe stradă
» Attila Szabo, numit director general al Ford și în Republica Cehă
» Iordache despre refuzul numirii miniștrilor: Președintele a intrat în campanie. Suspendarea este ultima variantă luată în calcul de PSD
» Mall-ul din Craiova, evacuat după pornirea accidentală a alarmei
» Circulaţie îngreunată pe DN 1A, din cauza unui accident
» Hackerii au spart conturile unor politicieni germani. Au fost dezvăluite datele lor personale
» Klaus Iohannis va candida pentru un nou mandat de preşedinte
» China: Un criminal în serie, executat la aproape 1 un an după condamnare
» Drepturi băneşti ale poliţiştilor şi militarilor, începând cu 1 ianuarie
» Poliţia britanică se pregăteşte pentru tulburări în Irlanda de Nord
» Principalul suspect în uciderea românului Tudor Simionov, fiul unui pastor radicalizat

Dolj

» Schimbări pentru examenul de definitivat
» Ion Prioteasa: „Am auzit că spitalul regional ar costa 400 de milioane de euro“
» Un şofer fără permis şi unul băut au făcut accident în Craiova
» Construcţie inedită pe acoperişul unui bloc
» Postul de manager de la SJU Craiova, scos la concurs
» (Video) Dolj: Un tânăr a murit după ce mașina în care se afla s-a făcut praf
» Praznicul Botezului Domnului la Catedrala mitropolitană din Craiova
» Craiova: Reţinut după ce ar fi sustras bunuri dintr-o locuinţă
» Razie pe şoselele din Craiova
» Craiova: Tânăr reţinut pentru furtul unui autoturism

Gorj

» Gorj: Încă două ordine de protecţie emise de poliţişti pentru siguranţa unor familii
» Gorj: Bătrână jefuită de menajeră

Vâlcea

» Primăria din Râmnicu Vâlcea va plăti funeraliile unui bărbat care a murit anul trecut într-o garsonieră socială
» Vâlcea: Prins la volan sub influenţa alcoolului
» Vâlcea: Polițiștii au aplicat 246 de sancțiuni contravenționale în vacanţa de Revelion

Sport

» Monica Niculescu, eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Shenzhen
» Bianca Andreescu a învins-o pe Venus Williams la Auckland
» Fotbal / „Cetăţenii“ i-au pus pe „cormorani“ la respect. Vezi cum e situaţia în Premier League!
» Fotbal / Benfica Lisabona l-a demis pe antrenorul Rui Vitoria
» Fotbal / Real Madrid a gestionat „româneşte“ meciul cu Villarreal. Vezi situaţia din LaLiga!
» Sorana Cîrstea, eliminată în sferturi la Shenzhen

Sanatate

» Valabilitatea cardurilor de sănătate, prelungită la șapte ani
» Cum scapi de kilogramele acumulate de Sărbători

Magazin

» Florin Busuioc a revenit la Pro TV

Top