Acasă Actualitate Craiova: Tânăr depistat cu un cuțit în stația RAT, în zona Pieţei...

Craiova: Tânăr depistat cu un cuțit în stația RAT, în zona Pieţei Centrale

Craioveni prinşi arme albe asupra lor
Craioveni prinşi arme albe asupra lor

În după amiaza zilei de 04 ianuarie 2019, un echipaj cu atribuții de circulație din cadrul Poliției Locale a Municipiului Craiova, în timp ce desfășura misiuni potrivit atribuțiilor și competențelor legale, în zona Pieței Centrale, a fost sesizat de mai mulți cetățeni despre faptul că în stația de tramvai situată pe Calea București, aproape de intersecția cu str. Frații Golești, un tânăr avea în mână un cuțit și se manifesta în mod agresiv la adresa cetățenilor aflați pe peron.
Polițiștii locali s-au deplasat de îndată la fața locului, au depistat, imobilizat și identificat persoana în cauză, constatând că acesta este deținătorul unui cuțit cu o lama de aproximativ 20 cm lungime. Persoana în cauză, numitul B. S.D. din Craiova, în vârstă de 16 ani, împreună cu martorii asistenți, au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Craiova – Secția 4 Poliție, iar după întocmirea actelor premergătoare impuse de legea penală, tânărul și arma deținută de acesta au fost predați polițiștilor din cadrul Secției 4 Poliție, în vederea continuării cercetărilor.

Este ceea ce a ascultat, a văzut, a simţit şi a gândit, fascinată în aceeaşi măsură de culoare, sunet şi cuvânt. E fericită că are puterea să aprecieze frumosul oriunde s-ar ascunde acesta. Gazeta de Sud este pentru ea o echipă fantastică ce o impulsionează să vină cu idei frumoase şi creative.
Exit mobile version