Numărul maşinilor furate, descoperite de poliţiştii de frontieră, cu peste 70% mai mare decât în 2017



Poliţiştii de frontieră au descoperit în anul 2018 239 de autovehicule furate, majoritatea din gama de lux, cu peste 70% mai multe decât în anul precedent, maşinile fiind indisponibilizate, iar pe numele celor implicaţi în aceste infracţiuni au fost întocmite doare penale, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat a Poliţiei de Frontieră, cele mai multe maşini (196 autoturisme, 27 microbuze, 4 motociclete, 8 automarfare şi 4 remorci) au fost găsite la frontiera cu Ungaria, la P.T.F. Petea (judeţul Satu Mare), P.T.F. Nădlac II (judeţul Arad) şi P.T.F. Borş (judeţul Bihor). Cazuri semnificative s-au înregistrat şi la frontiera cu R. Moldova, în P.T.F. Albiţa şi P.T.F. Sculeni, precum şi la graniţa cu Bulgaria.

În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar “cumpărători de bună credinţă”. Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani (în general, de până la 500 euro) pentru a transporta maşina în România şi, la fel, nu cunoşteau că aceasta e furată.


De asemenea, în perioada de referinţă au fost constatate 266 de infracţiuni, persoanele implicate fiind atât cetăţeni români, cât şi albanezi, austrieci, belgieni, bulgari, danezi, francezi, germani, greci, irakieni, iranieni, italieni, moldoveni, polonezi, sârbi, sloveni, spanioli şi ucraineni, mai precizează IGPF.

Din analizele efectuate la nivelul Poliţiei de Frontieră Române, rezultă că traficul cu autoturisme furate este o activitate ilicită ce aduce beneficii financiare substanţiale persoanelor care au ca preocupări acest tip de fapte infracţionale, acestea fiind bine organizate la nivelul mai multor state. Rutele folosite sunt, în general, orientate dinspre ţările vest europene cu finalitate în ţările est-europene. De asemenea, cazuistica înregistrată arată că cele mai multe maşini indisponibilizate de Poliţia de Frontieră sunt din gama celor de lux. AGERPRES /(AS-autor: Sorin Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 2 ianuarie 2019

Actualitate

» Accident rutier pe DN7
» Un cal lăsat de proprietar să moară a fost salvat
» Un român a fost ucis la Londra, de Anul Nou, apărându-şi colegii. Crima a fost filmată
» După ospăţul de Revelion, craiovenii au ieşit să se plimbe în parc
» Dosare penale și amenzi înainte și după Revelion
» Coadă de peste 4 kilometri de mașini care vor să intre în stațiunea Rânca
» Accident feroviar în Danemarca – 6 oameni au murit, alți 16 sunt răniți
» Ce nume preferă părinţii copiilor români născuţi în Italia
» Un ministru britanic susţine că premierul May va găsi o cale de a trece prin parlament acordul referitor la Brexit
» (VIDEO) Rânca: Viscol și coadă de mașini de 4 kilometri
» Familia lui Michael Schumacher anunţă că va celebra, joi (3 ianuarie), “victoriile şi recordurile” pilotului
» Peste 1500 de infracţiuni constatate şi amenzi în valoare de 1,5 milioane lei în noaptea de Revelion şi în prima zi a noului an
» Coloană de mașini pe cinci kilometri pe drumul spre Poiana Brașov. Turiștii, sfătuiți să ia autobuzul
» Doi copii au înţepat cauciucurile Poliţiei Locale din Rovinari
» Vâlcea: Accident rutier soldat cu 4 răniţi
» Numărul maşinilor furate, descoperite de poliţiştii de frontieră, cu peste 70% mai mare decât în 2017
» Accident provocat de un şofer în pielea goală
» Hondurasul discută cu privire la transferarea ambasadei sale în Israel la Ierusalim
» Judeţele Mehedinţi şi Dolj, sub Cod galben de vânt puternic
» Câștig fabulos la loteria din Marea Britanie
» INHGA: Debitul Dunării, în scădere în zilele următoare
» Circulaţia trenurilor, blocată pe o rută din Cluj. Un accident rutier blochează calea ferată
» Cum va fi vremea până pe 13 ianuarie în toate regiunile ţării. Ploaie, lapoviţă şi ninsoare, dar şi minime de -16 grade în unele zone
» Trei staţiuni de pe Valea Prahovei sunt sufocate de trafic. Aglomeraţie pe DN1 către Bucureşti
» Marele eşec al miniştrilor Sănătăţii din ultimii ani. Află care este soarta celor trei spitale regionale promise la Craiova, Iaşi şi Cluj
» Anul 2019 începe cu un eveniment astronomic excepţional. Super-Luna Sângerie va apărea pe cerul nopţii în luna ianuarie
» Şeful PPE, despre preşedintele Klaus Iohannis: Va conduce excelent preşedinţia Consiliului UE. Guvernul României, ignorat
» Tudorel Toader: Nu voi face ceva care să creeze o stare de pericol cum a fost cu OUG 13
» Incendiu puternic la un abator de păsări din județul Vaslui
» Mister: Americanii au cumpărat o Dacia pentru MaPN
» Zile libere în 2019
» Tudorel Toader: Nu eu am venit să bat la uşă spunând că vreau să fiu ministru

Dolj

» Ce aduce anul 2019 din punct de vedere fiscal
» Medicii pot lăsa şoferii fără permise de conducere
» Veste proastă! Facturile sar în aer în 2019

Gorj

» Primele căsătorii din acest an au avut loc la Poarta Sărutului
» Campanie pentru salvarea a doi fraţi grav bolnavi
» „Mămica“ bebeluşilor din Gorj s-a retras după 41 de ani de activitate
» Zeci de mii de turişti, în minivacanţă la Rânca
» Noi intrări şi ieşiri pentru cele mai mari parcări din Târgu Jiu

Sport

» CSM Craiova recuperează teren în echitaţie (foto, video)
» Tenis / Monica Niculescu s-a calificat în sferturi la Shenzhen
» Tenis / Marius Copil, învins în primul tur la Doha (ATP)

Sanatate

» Beneficiile boabelor de muștar
» Dulciuri recomandate de nutriționiști

Educatie

» Școlile din Dolj, solicitate să extindă programul Step by Step

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Supă cremă de ciuperci, ideală pentru o masă ușoară
» „Schindler“ japonez, omul încarcerat în România care a salvat mii de evrei din lagărele de concentrare

Top