Acasă Actualitate Cum va fi vremea de Revelion

Cum va fi vremea de Revelion

Reprezentanţii ANM informează că, în noaptea dintre ani, sunt anunţate temperaturi normale pentru această perioadă, cu precipitaţii slabe cantitativ şi izolate. Cei care vor petrece Revelionul în staţiunile montane se vor bucura de strat nou de zăpadă, însă la altitudini înalte se pot produce avalanşe.

În preajma Anului Nou, în unele zone ale ţării, temperaturile maxime pot depăşi 9-10 grade, iar minimele vor coborî sub zero grade. Meteorologii anunţă, în noaptea dintre ani, o scădere uşoară a temperaturilor, însă vântul va sufla slab, iar precipitaţiile vor fi slabe cantitativ şi izolate.

Lucrează din 1998 la Gazeta de Sud şi consideră că unul dintre secretele reuşitei în acest domeniu este seriozitatea. E o persoană deschisă la ceea ce este nou, iar cea mai recentă provocare este să descopere tot ce se întâmplă în sistemul medical din Oltenia şi să ofere cititorilor informaţii corecte şi echidistante.
Exit mobile version