Acasă Actualitate Supermarketurile din Craiova, luate cu asalt a doua zi de Crăciun

Supermarketurile din Craiova, luate cu asalt a doua zi de Crăciun

Craiovenii au luat cu asalt marile centre comerciale din oraş chiar a doua zi după Crăciun. Unii au venit la cumpărături, dat fiind faptul că mâine este Sfântul Ştefan, dar şi că în câteva zile urmează Revelionul şi este necesar să cumpere cele necesare pentr masa dintre ani. Alţii au ieşit cu prietenii să servească în mall cafeaua. Nu puţini au fost aceia care au venit la mall să ia masa, preferând preparate precum pizza, pui crispy, salată cu piept de pui chiar şi shaorma. Au fost  craioveni care au vânat reducerile, deoarece imediat după sărbătorile de iarnă începe sezonul promoţiilor şi reducerilor.

A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.
Exit mobile version