Acasă Actualitate Preţul carburanţilor din România a consemnat printre cele mai mari creşteri din...

Preţul carburanţilor din România a consemnat printre cele mai mari creşteri din UE

Preţul carburanţilor din România a consemnat, în primele zece luni ale anului, printre cele mai mari creşteri din Uniunea Europeană (UE), depăşind pragul psihologic de 6 lei pe litru, însă a încheiat anul sub 5,5 lei pe litru, după scăderea abruptă a cotaţiilor petrolier, informează Agerpres.

Astfel, după cum arată datele postate pe portalul Oil Bulletin al Comisiei Europene (CE), benzina s-a scumpit cu 11,5% în primele nouă luni ale anului, de la 1,12 euro pe litru, la 1,25 de euro pe litru. În acelaşi timp, la nivel european, rata de creştere a fost de 8,5%. În Bulgaria, creşterea a fost de 10,3%, în Polonia, de 7,2%, iar în Ungaria, de 8,6%.

Situaţia este similară şi în cazul motorinei. Şoferii din România au plătit mai mult cu 11,1%, de la 1,14 euro pe litru, la 1,27 euro pe litru. La nivel mediu, în UE preţul a crescut cu 10,3%. În Bulgaria, scumpirile au fost de 10,4%, în Polonia, de 8,3%, iar, în Ungaria, de 8,6%.

Lucrează din 1998 la Gazeta de Sud şi consideră că unul dintre secretele reuşitei în acest domeniu este seriozitatea. E o persoană deschisă la ceea ce este nou, iar cea mai recentă provocare este să descopere tot ce se întâmplă în sistemul medical din Oltenia şi să ofere cititorilor informaţii corecte şi echidistante.
Exit mobile version