Acasă Actualitate Kelemen Hunor, despre moţiunea de cenzură: Vom fi prezenţi în sală, dar...

Kelemen Hunor, despre moţiunea de cenzură: Vom fi prezenţi în sală, dar nu vom vota

Kelemen Hunor crede că pensiile de serviciu ar trebui acordate la împlinirea vârstei de pensionare
Kelemen Hunor crede că pensiile de serviciu ar trebui acordate la împlinirea vârstei de pensionare

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat miercuri că parlamentarii Uniunii vor fi prezenţi joi în Parlament, în sala plenului, la dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură iniţiate de PNL, USR şi PMP, dar nu vor vota, scrie Agerpres.
„Iniţiatorii nu şi-au asumat un program transparent şi un premier cu care se poate merge la preşedinte. Eu cred că Opoziţia în acest moment nu este pregătită sau nu doreşte o guvernare. Moţiunea de cenzură este importantă, critica Guvernului trebuie formulată. Vom formula şi noi. Aşa cum am făcut până acum, vom face şi de aici încolo, dar în acest moment ar fi imposibil să votăm o moţiune de cenzură în aceste condiţii, cum ar fi aproape imposibil să votăm împotriva o moţiune de cenzură, pentru că asta ar însemna că suntem de acord cu ceea ce face Guvernul. Aici vorbesc doar de Guvern, nu vorbesc de partide sau coaliţie. Fiindcă instituţia constituţională, moţiunea de cenzură, se referă la critica şi eventual la demisia Guvernului şi nu a partidelor parlamentare. Din acest punct de vedere, avem şi noi criticile noastre, zic eu extrem de pertinente. (…) Decizia este sa fim prezenţi şi să nu votăm. O să spunem prezent, dar nu votez. Nici măcar abţinerea, prin introducerea ambelor bile în aceeaşi urnă, nu este o soluţie în acest moment”, a afirmat miercuri, Kelemen Hunor, după şedinţa grupurilor parlamentare UDMR.

Moţiunea de cenzură intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!”, iniţiată de PNL, USR şi PMP, a fost depusă, vineri, la Parlament.

Documentul este semnat de 163 de parlamentari.

Moţiunea a fost citită luni în plenul reunit al Parlamentului şi va fi dezbătută şi votată joi.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version