Corina Creţu propune o întâlnire la nivel înalt, la Bruxelles, pentru deblocarea proiectului laserului de la Măgurele

Autori


Comisarul european Corina Creţu a propus joi la Bruxelles, în cadrul unei discuţii cu ministrul cercetării şi inovării, Nicolae Hurduc, o întâlnire la nivel înalt în vederea deblocării celei de-a doua faze a proiectului laserului de la Măgurele, ce presupune instalarea unui sistem de fascicul luminos gamma.

Potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Corina Creţu a semnalat la întâlnirea cu Nicolae Hurduc îngrijorarea Comisiei Europene cu privire la blocajul înregistrat în implementarea celei de-a doua faze a proiectului Infrastructura Luminii Extreme – Fizica Nucleară (ELI-NP) de la Măgurele şi a subliniat necesitatea găsirii unei soluţii cât mai rapide de către autorităţile române şi contractorul selectat de acestea, pentru a avea garanţia că proiectul va fi finalizat în perioada de programare 2014 – 2020.


“Încurajez părţile implicate să încerce să ajungă rapid la un compromis, pentru a putea finaliza acest proiect în actualul exerciţiu bugetar. Este important, atât pentru Ministerul Cercetării şi Inovării, precum şi pentru comunitatea cercetătorilor din România, să evite o situaţie care, dincolo de pierderile financiare, ar afecta inclusiv credibilitatea şi reputaţia cercetătorilor români. În acest sens, le propun tuturor părţilor implicate în derularea proiectului ELI să avem o discuţie la nivel înalt, de data aceasta la Bruxelles, împreună cu colegul meu, Carlos Moedas, comisar european pentru cercetare, pentru a face o nouă încercare de a ieşi din acest impas. Proiectul laserului de la Măgurele este un proiect fanion nu doar pentru România, ci şi pentru cercetarea din întreaga Uniune Europeană”, a declarat comisarul european Corina Creţu.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 29 noiembrie 2018

Actualitate

» Corina Creţu propune o întâlnire la nivel înalt, la Bruxelles, pentru deblocarea proiectului laserului de la Măgurele
» Ministrul german de externe face apel la efectuarea de ”paşi concreţi” pentru detensionarea relaţiilor ruso-ucrainene
» Iohannis despre numirile de miniştri: PSD nu poate să îmi dea niciun ultimatum; după 1 Decembrie voi analiza
» Iohannis: Am luat act cu stupefacţie de propunerea lui Teodorovici de a-i sechestra pe români în interiorul ţării
» De frica posibilelor huiduieli, Liviu Dragnea nu are curajul să iasă în public nici măcar de Centenar: ”Medicul nu-i recomandă să stea în frig atâtea ore”
» Gorj: Zeci de polițiști au donat sânge
» Centenarul Marii Uniri, sărbatorit la Colegiul Naţional “Ştefan Velovan”
» INS: Sărăcia în România este foarte profundă. Avem 4,6 milioane de români săraci. Moldova și Oltenia sunt regiunile cele mai afectate
» Oficialii de la Kremlin anunţă întâlnirea Trump – Putin pe 1 decembrie
» Premierul Dăncilă: Introducem salariul minim brut lunar în Construcții de 3000 de lei. Cadrele didactice vor primi anual două salarii brute în plus
» #TeleormanLeaks – Brazilia din Valiză – noi dezvăluiri ale Rise Project despre relaţia dintre Dragnea şi directorul Tel Drum
» Dăncilă, primită la Alba Iulia de protestatari care i-au strigat „Demisia! Rușine să vă fie!”
» Craiovean reţinut de poliţişti după ce şi-a ameninţat părinţii
» Un fost boxer din America a mărturisit că a omorât 90 de femei. El ar putea fi cel mai sângeros criminal în serie din SUA
» Sfântul Andrei este sărbătorit mâine. Iată ce superstiţii există în România în această zi
» ANM: Vreme deosebit de rece, zăpadă şi vânt puternic

Publireportaj

» ALDE DOLJ – ZECE DOLJENI DE NOTA 100
» Băileştenii care au contribuit la Marea Unire
» În fiecare iarnă, energia pe bază de cărbune susţine siguranţa sistemului energetic naţional

Dolj

» (Galerie foto) Inuagurare cu fast la Işalniţa
» Corurile colegiilor centenare, reunite în centrul Craiovei
» (Galerie foto) Începând din această seară, Termo dă căldură şi asociaţiilor cu mari datorii
» Craiova: Concurs de afișe „Reciclăm pentru natură“ pentru liceeni
» Dolj: Fetiţa de 5 ani, accidentată la Izvoare, a murit
» Transportatorii doljeni prinşi în ilegalitate, amendaţi cu aproximativ 20.000 de lei
» Amenzi de peste 1,8 milioane de lei, la nivel naţional
» Program INSPIRE Cinema Craiova Mercur, în săptămâna 30 noiembrie – 06 decembrie
» Programul zilei de 1 decembrie la Craiova
» (VIDEO+GALERIE FOTO) Prima ninsoare serioasă în Craiova, primele probleme

Gorj

» Consiliul Județean Gorj, pregătit să primească 4.000 de colindători
» Gorj: Adolescent anchetat pentru furtul unui telefon mobil
» Gorj: Un tânăr a scăpat cu viaţă după ce maşina în care se afla a fost lovită de tren
» Gorj: Doi saci cu peşte, confiscaţi de poliţie
» Gorj: Protest spontan la Cariera Lupoaia
» Gorj: 32 de utilaje de deszăpezire au acţionat pe drumurile naţionale

Olt

» Olt: Veterinarii au început sacrificările, azi, la Rusănești. Ferma primarului, prima vizată

Mehedinţi

» Mehedinţi: Avansări în grad, diplome și felicitări pentru jandarmi de Ziua Națională a României

Vâlcea

» Vâlcea: O femeie şi un bărbat cu mandate de arestare, ridicaţi de poliţie
» Restricţii de circulaţie în Râmnicu Vâlcea, de 1 decembrie

Sport

» Fotbal / CCA a stabilit brigăzile care vor arbitra formaţiile doljene din C3
» Fotbal / Tricolorilor Under 17 nu le-a priit în Bănie. Au pierdut şi meciul doi cu Serbia U17
» Fotbal / Devis Mangia a anunţat că Pigliacelli şi Fedele vor continua cu „U“ Craiova. Vezi conferinţa de presă!
» Volei (m) / Craiovenii nu o subestimează pe CSM Câmpia Turzii. Vezi programul etapei şi clasamentul!
» Fotbal / Liga Campionilor, etapa a 5-a:
» Fotbal / Alex Mitriţă, nominalizat la „jucătorul anului“. A apărut şi Premiul „Ilie Balaci“ la Gala Fotbalului Românesc
» Handbal (f) / EURO 2018: România se bate în Franţa pentru o clasare în elită

Bani & Afaceri

» Barilul de petrol WTI, cel mai mic preţ din octombrie 2017

Magazin

» Rocky Balboa, celebrul pugilist interpretat de Sylvester Stallone, dispare din cinematografie
» Reţeta zilei: Frittata cu parmezan

Top