Dorită cu ardoare de întreg poporul român, înfăptuirea României Mari a fost un proces care a necesitat o necontenită luptă din partea a zeci de generaţii. În toamna anului 1918, această luptă pentru împlinirea dezideratului multisecular al Unirii a intrat într-o fază decisivă. La 1 decembrie 1918, prin voinţa naţională şi graţia divină, românii din toate părţile locuite de ei s-au unit cu Ţara, realizând una dintre cele mai profunde aspiraţii ale lor – „România întregită“.
Împlinirea naţiunii române în anul 1918 se sprijină şi pe o conjunctură favorabilă. Dispariţia celor trei mari imperii în urma primei conflagraţii mondiale, efortul maselor, dar şi al elitei politice şi intelectuale, precum şi conştientizarea dreptului românesc asupra teritoriilor alipite sunt doar câţiva dintre cei mai importanţi factori.
Primul Război Mondial a fost unul dintre cele mai distrugătoare conflicte din istorie, din care a făcut parte şi România. Intrarea ţării noastre în războiul mondial în vara anului 1916 a urmărit realizarea deplinei unităţi naţionale prin unirea cu Vechiul Regat a Transilvaniei şi Bucovinei, străvechi provincii româneşti locuite de români. Luptele din anii 1916-1917 au întărit convingerea că se apropie ziua înfăptuirii marelui act al unirii tuturor românilor. „1 decembrie 1918 este o dată foarte importantă pentru românism. Statul naţional unitar român înfăptuit are în spate o dorinţă şi o luptă seculară, precum şi un program, programul naţional de la 1848. Împlinirea naţiunii române în anul 1918 prin cele trei plebiscite – martie: Basarabia, noiembrie: Bucovina, 1 decembrie: Transilvania, Crişana, Banatul – se sprijină şi pe o conjunctură favorabilă. Este vorba de dispariţia celor trei mari imperii în urma primei mari conflagraţii mondiale, un război care a lăsat o Europă în ruină, cu răniţi, morţi şi distrugeri materiale nemaiîntâlnite: 70 de state participante, zece milioane de morţi, 20 de milioane de răniţi, şase milioane de copii orfani. Războiul, tifosul şi prizonieratul au dus la dispariţia a circa 60 de milioane de oameni. Pierderile pentru România au fost: 1.200 de zile de război, un milion de soldaţi rulaţi pe front, 500.000 de luptători morţi, 250.000 de civili morţi, ocupaţie din noiembrie 1916 până în noiembrie 1918“, a spus prof. univ. dr. Cezar Avram.
Mărturiile poetului Lucian Blaga
O altă conjunctură favorabilă Unirii a fost efortul maselor, prin elita sa politică şi intelectuală, şi conştientizarea dreptului românesc asupra teritoriilor alipite. „Conştientizarea aceasta a făcut ca dreptul forţei să fie înlocuit cu forţa dreptului“, a adăugat prof. univ. dr. Cezar Avram. La fel de importantă ca dorinţa maselor este şi existenţa unor lideri. O serie de personalităţi din Oltenia au susţinut drepturile naţionale ale poporului nostru, considerând că sutele de ani de istorie nu i-au putut despărţi pe români. Printre personalităţile care au militat pentru unitate se află şi iluştrii cărturari olteni Rădulescu-Motru şi Dumitru Drăghicescu, dar şi nepoţii primarului Nicolae Romanescu, Mircea şi Ionel.
Printre participanţii la Adunare s-a numărat şi poetul Lucian Blaga, ale cărui mărturii au supravieţuit timpului: „Era o dimineaţă rece, de iarnă. Pe o parte a şoselei se duceau spre Alba Iulia, scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti. Buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealaltă parte se retrăgea în aceeaşi direcţie, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii. La Alba Iulia, nu mi-am putut face loc în sala Adunării. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toată ziua, pe câmpul unde se aduna poporul. Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălţau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau naţiei. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau de la o tribună la alta. În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv, al oratorilor de la tribună“, povestea poetul.
Peste o sută de mii de oameni, prezenţi la actul cel mai măreţ al istoriei românilor
Adunarea de la Alba-Iulia s-a defăşurat într-o atmosferă sărbătorească. Au venit 1.228 de delegaţi oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 de comitate româneşti, apoi episcopii, delegaţii consilierilor, ai societăţilor culturale româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai breslelor de meseriaşi, ai organizaţiilor militare şi ai tinerimii. Toate păturile sociale, toate interesele şi toate ramurile de activitate românească erau reprezentate. Dar, pe lângă delegaţii oficiali, din toate unghiurile ţărilor române de peste Carpaţi, sosea poporul cu trenul, cu căruţele, călare, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare ale comunelor ori ale ţinuturilor, în cântări şi plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei românilor. Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918, de către Regele Ferdinand, fiind votată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919.
Uniţi şi după Unire
Înfăptuirea acestui ideal a mobilizat ulterior întreaga societate, pentru sprijinirea familiilor soldaţilor din războiul pentru întregirea neamului. Pe lângă autorităţile statului cu competenţe în acest domeniu, au luat fiinţă societăţi care aveau drept scop identificarea orfanilor de război, supravegherea acestora, internarea celor suferinzi, înfiinţarea de leagăne, orfelinate sau cămine. Între acestea s-a distins Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor de Război, înfiinţată în Iaşi, sub înaltul patronaj al MS Regina Maria şi sub controlul Ministerului de Interne, la data de 11 februrie 1919, societate care a funcţionat cu şase secţii regionale, cu centrele în Iaşi, Bucureşti, Craiova, Chişinău, Cernăuţi şi Sibiu, după cum se specifică în volumul „Unitate prin diversitate – Memorie culturală şi spiritualitate românească: Personalităţi şi acţiuni în sprijinul Marii Uniri“, antologie îngrijită de Florea Firan.
Totodată, Casa de Sprijin „Familia Luptătorilor“ s-a implicat în convingerea autorităţilor de a plăti ajutoarele cuvenite soţiilor şi copiilor soldaţilor.
Acţiunile caritabile organizate de aceste entităţi au fost susţinute şi de cele desfăşurate de membrii din cadrul comunităţilor. Donaţiile oamenilor s-au îndreptat spre ajutorarea orfanilor, văduvelor şi invalizilor de război. „Noi, elevii şcoalelor secundare din comuna Băileşti județul Dolj am hotărât, împinşi de sentimentul de dragoste ce-l purtăm pentru ţară, precum şi pentru cultivarea sufletească a poporului, a da o serbare teatrală în ziua de 21 Aprilie 1919 în comuna Băileşti. Serbarea va fi în beneficiul orfanilor de războiu“, se arată într-o solicitare din 14 martie 1919, adresată prefectului judeţului Dolj. Documentul este inserat în volumul „Unitate prin diversitate – Memorie culturală şi spiritualitate românească: Personalităţi şi acţiuni în sprijinul Marii Uniri“.
Cum arăta noua Românie
Noua Românie, cea de după Unire, se deosebea fundamental de cea existentă înainte de 1914. De la 137.000 kmp, cât avusese înainte de Primul Război Mondial, România a ajuns la 296.000 kmp, adică printre ţările mijlocii ale Europei, iar populaţia a trecut de la 7,2 milioane locuitori înainte de 1918 la 15 milioane. Academicianul Ion Aurel Pop reliefa: „Ziua Națională de la 1 Decembrie nu celebrează doar unirea Transilvaniei, ci marchează tot ceea ce s-a întâmplat atunci, adică este un simbol al întregului an de cumpănă 1918. În acel an, s-au unit cu Țara, prin decizii luate de adunări reprezentative și recunoscute, trei mari provincii istorice, și anume: Basarabia, Bucovina și Transilvania. La 1 decembrie, s-a desăvârșit un proces larg, în urma căruia România a ajuns de la 137.000 de km pătrați și de la circa 7,2 milioane (în 1914) la 296.000 de km pătrați și la 15 milioane de locuitori (în 1918-1919). Cu alte cuvinte, pornind numai de la realități, s-ar putea spune foarte bine că, în 1918, nu provinciile s-au unit cu România, ci invers, că România s-a unit cu provinciile sale istorice. Astfel, în Ziua Națională ne amintim de întreagă acea «oră astrală» de la finele Primului Război Mondial, prin care românii și-au luat soarta în mâini și au decis să trăiască în România“.
