Acasă Actualitate Explozie într-o casă din Vatra Dornei: Un bebeluş a murit, iar un...

Explozie într-o casă din Vatra Dornei: Un bebeluş a murit, iar un copil de doi ani este rănit grav

Un copil de un an şi două luni a murit, duminică, iar altul, în vârstă de doi ani şi opt luni, este rănit grav, cu arsuri de căi respiratorii, în urma exploziei dintr-un imobil din Vatra Dornei, judeţul Suceava. La spital, rănită grav, a ajuns şi mama celor doi copii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceva, Alin Găleată, explozia a avut loc într-o casă din Vatra Dornei şi nu a fost urmată de incendiu. În interior, pompierii au găsit un copil de 1 an şi două luni, care a murit.

„A fost o explozie neurmată de incendiu la un imobil în Vatra Dornei. În interior a fost găsit un copil de 1 an şi 2 luni ars, din păcate decedat. Mama şi un alt copil de 2 ani şi 8 luni au fost transportaţi la spital”, a spus Găleată.

Primele date arată că minorul are arsuri la nivelul căilor respiratorii.

Lucrează din 1998 la Gazeta de Sud şi consideră că unul dintre secretele reuşitei în acest domeniu este seriozitatea. E o persoană deschisă la ceea ce este nou, iar cea mai recentă provocare este să descopere tot ce se întâmplă în sistemul medical din Oltenia şi să ofere cititorilor informaţii corecte şi echidistante.
Exit mobile version