Acasă Actualitate Cristi Borcea, audiat la DNA în dosarul în care e cercetat că...

Cristi Borcea, audiat la DNA în dosarul în care e cercetat că ar fi fost favorizat în închisoare

Cristian Borcea a fost audiat, miercuri, de către procurorii DNA, în dosarul deschis după o sesizare a Federaţiei Sindicatelor Penitenciarelor potrivit căreia fostul finanţator Dinamo ar fi primit ilegal zece permisiuni de ieşire din detenţie într-un an.

Sindicatul angajaților din penitenciare acuză posibile infracțiuni de corupție și fals în cazul permisiilor lui Cristi Borcea. Reprezentanţii acestui sindicat susţin că Borcea ar fi beneficiat nelegal de diferite permisii de eliberări temporare din închisoare, dar şi de alte beneficii după gratii. Este un dosar înregistrat la DNA, în care s-au făcut mai multe audieri.

Cristi Borcea a fost eliberat condiţionat în luna iulie a acestui an, după ce la data de 4 martie 2014 primise o condamnare de 6 ani și 4 luni în Dosarul Transferurilor. Aşadar, omul de afaceri a stat mai bine de 4 ani după gratii.

Totodată, săptămâna trecută, Cristi Borcea a fost audiat mai multe ore de procurorii DIICOT, vineri, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor. Ca să nu fie reținut, Borcea a plătit o cauțiune de două milioane de lei și a plecat acasă.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version