16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn poliţist de la Crimă Organizată şi-a împuşcat copilul de 3 ani, apoi s-a sinucis

Un poliţist de la Crimă Organizată şi-a împuşcat copilul de 3 ani, apoi s-a sinucis

Un poliţist la Crimă Organizată în Argeş şi copilul său de 3 ani au fost găsiţi morţi într-un apartament din Piteşti. Primele indicii arată că bărbatul şi-a împuşcat copilul, apoi s-a sinucis, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a declarat că pompierii au intervenit pentru deblocare uşii unui apartament, în Piteşti. Intervenţia avut loc la solicitarea unei femei.

În locuinţă, pompierii au găsit un bărbat şi pe copilul lui, în vârstă de 3 ani, ambii decedaţi. Surse judiciare au declarat că cei doi au fost găsiţi împuşcaţi, prima ipoteză a anchetatorilor fiind că bărbatul, poliţist la Crimă Organizată, şi-a împuşcat copilul, apoi s-a împuşcat şi el.

Poliţistul în vârstă de 29 de ani era în divorţ. Soţia acestuia este tot poliţist, la Serviciul Economic. Cei doi aveau custodie comună asupra copilului. La faţa locului sunt poliţiştii care au deschis o anchetă, alături de un procuror. Poliţistul din Argeş care şi-ar fi împuşcat copilul şi apoi s-ar fi sinucis fusese testat psihologic în ianuarie şi declarat apt, susţin surse din cadrul anchetatorilor. Fosta soţie a bărbatului a dus sâmbătă dimineaţă copilul la locuinţa lui, după care acesta nu a mai răspuns la telefon, astfel că femeia a alertat serviciile de intervenţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS