5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO profesoară de liceu din Câmpia Turzii a primit colete cu obiecte sexuale. Poliţia a deschis o anchetă

O profesoară de liceu din Câmpia Turzii a primit colete cu obiecte sexuale. Poliţia a deschis o anchetă

O profesoară de limba română de la un liceu din municipiul Câmpia Turzii, judeţul Cluj, a primit mai multe colete care conţin obiecte sexuale, între care un vibrator. Dascălul a făcut plângere a Poliţie pentru hărţuire, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Pompaş, a declarat, vineri, coresponentului MEDIAFAX că se fac cercetări în acest caz sub coordonarea unui procuror de la Tribunalul Cluj.

”La Poliţia Câmpia Turzii a fost depusă o plângere privind săvârşirea infracţiunii de hărţuire. Un cadru didactic de la o unitate de învăţământ din municipiu a sesizat faptul că, în repetate rânduri, a primit la adresa de domiciliu colete care conţineau obiecte cu tentă sexuală. Se fac cercetări sub coordonarea unui procuror de la Tribunalul Cluj pentru stabilirea exactă a stării de fapt şi luarea măsurilor legale”, a spus Pompaş.

O anchetă a fost declanşată şi la Liceul Teoretic ”Pavel Dan” din Câmpia Turzii unde predă profesoara de limba română.

”A primit nişte colete comandate prin internet, într-unul era o carte de gramatică, dar a primit şi altele cu obiecte de la sex shop. Vinovaţi de trimiterea coletelor ar fi doi elevi ai liceului. Aşteptăm finalizarea anchetelor, de la liceu şi de la Poliţie”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, şeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus.

Surse judiciare au precizat că profesoara ar fi primit, în total, patru colete, dintre care unul conţinea un vibrator, comandate de către un elev de clasa a XII-a, care a fost citat la Poliţie împreună cu părinţii pentru a da explicaţii.

”În acest caz mai este implicat şi un alt elev, martor la cele întâmplate”, au subliniat sursele citate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS