6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDegetele jurnalistului Khashoggi ar fi fost trimise prințului moștenitor saudit, drept dovadă

Degetele jurnalistului Khashoggi ar fi fost trimise prințului moștenitor saudit, drept dovadă

Jurnalistului Jamal Khashoggi i-ar fi fost tăiate degetele când încă era în viaţă pentru ca, ulterior, să îi fie prezentate prinţului saudit Mohammed bin Salman, relatează Mirror, potrivit stirileprotv.ro.

Potrivit publicaţiei britanice, degetele jurnalistului ar fi fost puse într-o geantă de către echipa de asasini şi trimisă la Riad cu ajutorul unui avion privat drept dovadă că operaţiunea a fost îndeplinită cu succes.

Asasinatul ar fi fost dus la capăt de gruparea de asasini Firqat el-Nemr (Gruparea Tigrului), care ar opera sub supravegherea şi ghidarea prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman. Şi potrivit Mirror, care citează publicaţia Middle East Eye, grupul de asasini ar fi fost compus din 50 de oameni.
Mohammed bin Salman a spus întotdeauna că va tăia degetele oricărui scriitor care îl critică”, a precizat o sursă anonimă, citată de Mirror.

Acestea nu sunt primele detalii şocante apărute în legătură cu soarta jurnalistului saudit.

Recent, o serie de dezvăluiri indicau faptul că, ulterior uciderii jurnalistului, rămăşiţele acestuia ar fi fost dizolvate în acid sulfuric. Actul ar fi avut loc undeva pe drumul dintre consulatul saudit din Istanbul şi locuinţa consulului saudit.

Luni, The Wall Street Journal a dezvăluit informaţii cu privire la faptul că, cel puţin într-o primă fază, familia regală saudită a privit “relaxată” uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi. De abia în momentul în care au început să apară reacţii ostile din partea comunităţii internaţionale, prinţul Mohammed bin Salman ar fi contactat oficiali american, începând cu ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner.

De altfel, ca urmare a reacţiei comunităţii internaţionale, Arabia Saudită a recunoscut ca Jamal Khashoggi a fost ucis. Prin intermediul ministrului de externe, a mai precizat şi că “nu va lăsa nicio piatră neîntoarsă” în eforturile de a-i găsi pe toţi cei implicaţi în asasinat. În plus, ministrul a susținut că asasinii ar fi acţionat fără acordul prinţului Mohammed bin Salman.

Chiar şi aşa, Arabia Saudită nu a reuşit să evita criticile comunităţii internaţionale. Donald Trump a anunţat posibilitatea impunerii de sancţiuni Arabiei Saudite şi a acuzat-o de ″înşelătorii şi minciuni”, iar Marea Britanie, Franţa şi Germania au solicitat clarificări cu privire la asasinat. Nu în ultimul rând, Germania a stopat exporturile de armament către Arabia Saudită – oricum o piaţă de desfacere preponderent pentru armamentul american.

Marţi, preşedintele turc Tayyip Erdogan ar urma să ofere mai multe detalii despre asasinat în cadrul unui discurs pe care-l va susţine în fata parlamentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS