Garda Naţională de Mediu face un apel către cetăţeni să nu dea foc miriștilor, deşeurilor menajere sau vegetaţiei uscate, să nu aprindă materiale combustibile pe domeniul public sau pe terenurile pe care le au în proprietate şi să respecte interdicţiile privind focul deschis, mai ales în această perioadă când au loc amplificări frecvente ale vitezei vântului, precizând că amenzile pot ajunge până la 50.000 de lei, scrie Hotnews.

”Vă reamintim că legislaţia în domeniul protecţiei mediului interzice arderea miriştilor, a stufului, a tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, de către persoane fizice sau juridice, fără acceptul autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.
În caz de neconformare, vor fi aplicate sancţiuni constând în amendă de la 3.000 până la 6.000 lei, pentru persoane fizice, şi între 25.000 şi 50.000 lei, pentru persoane juridice”, avertizează Garda de Mediu.

Sursa citată precizează că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este permisă numai în cazuri excepţionale (carantină fitosanitară sau pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici), cu obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente:
– Accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului
– Permis de lucru cu focul de la primărie – obţinerea permisului de lucru cu focul se face după ce proprietarul terenului a primit acceptul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului.