Doi bărbaţi, posibil din România, au tâlhărit o persoană din Austria. Poliţia cere ajutorul oamenilor pentru găsirea vinovaţilor



Poliția Română a primit o cerere de asistență polițienească, formulată de autoritățile austriece într-un caz de tâlhărie gravă, comisă de autori necunoscuți, iar identificarea persoanelor din imagini poate ajuta ancheta în acest caz. Cei care pot da relații cu privire la bărbații din imagini sunt rugați să apeleze serviciul 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

La data de 2 august 2018, ora 18.25, un bărbat a intrat într-o casă din Klagenfurt și s-a îndreptat către apartamentul victimei, pe care a imobilizat-o, lovit-o și tâlhărit-o, aceasta suferind leziuni grave.


Au fost sustrase câteva mii de euro, precum și bijuterii a căror valoare nu se cunoaște. Bărbatul bănuit de comiterea faptei ar fi vorbit limba română. Acesta ar fi fost însoțit de un alt bărbat, care a rămas în zona intrării ca supraveghetor. Cei doi bărbați necunoscuți nu au fost identificați până în prezent. Identificarea persoanelor din imagini poate ajuta ancheta în acest caz. Persoanele care pot da relații cu privire la bărbații din imagini sunt rugate să apeleze serviciul 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 8 octombrie 2018

Actualitate

» Cod Portocaliu de inundaţii în sudul Franţei
» Aplicaţie pentru tăierile ilegale lansată de Greenpeace
» Depistat cu 234 km/h pe A1
» Rezultate finale referendum
» Dragnea dă în judecată Curtea Supremă
» Preşedintele Interpol Meng Hongwei, reținut de autoritatea anticorupție din China
» Bilanțul tragic al cutremurului din Indonezia a ajuns la 1944 de morți
» Corina Crețu, vizibil iritată: Vă anunț public că nu mai accept insultele din partea Guvernului României față de munca pe care o fac / Facem eforturi supraomenești să evităm
» Cercetătorii William D. Nordhaus şi Paul M. Romer au primit premiul Nobel pentru economie pe 2018
» Adina Florea a primit aviz negativ din partea CSM
» Doi bărbaţi, posibil din România, au tâlhărit o persoană din Austria. Poliţia cere ajutorul oamenilor pentru găsirea vinovaţilor

Local

» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni

Dolj

» Craiovenii au întors spatele referendumului
» „Tuta absoluta“ face ravagii în Poiana Mare
» Bacriz trage pe dreapta, RAT – obligată să accelereze
» Secretara Lupescu rămâne în arest la domiciliu
» Doctorul Riza, dat afară de la Spitalul Judeţean
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Terra & Era Vărsătorului la Biblioteca “Aman”
» Doctorului Mugur Riza i s-a desfăcut contractul de muncă cu SJU Craiova
» Craiova: Expoziție de carte și documente „Consemnări despre Marea Unire în cărți, documente și publicații din exilul românesc”
» Craiova: Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti în Piaţa Centrală şi cea din Craioviţa Nouă
» Craiova: Expoziția de carte și documente „Memorabilul an 1918 în Colecții Speciale”, la „Aman“
» Copiii de la Centrul „Aripi de Lumină“, împrieteniţi cu muzica şi tradiţiile în Galeriile Cromatic
» Poliţiştii de frontieră doljeni au prins doi cetăţeni din Irak şi Iran în timp ce încercau să intre ilegal în ţară

Gorj

» Va fi desfăcut capacul de la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu
» Concert Inna la Târgu Jiu de 1 Decembrie
» Primăria Rovinari se va constitui parte civilă într-un proces în care va cere daune CEO
» Anchetă a poliţiei după moartea unei paciente la Spitalul Rovinari
» Acţiuni ale inspectorilor DSVSA Gorj
» Gorj: Autovehicul lovit de un tren la Drăguțeşti
» Reconstituire istorico-militară a Luptelor de la Podul Jiului
» Gorj: Femeie amendată pentru că a vândut alcool în apropierea unei secţii de votare
» Gorj: Un bărbat beat, prins pe un moped în trafic

Mehedinţi

» Voluntari ISU Mehedinţi, participanţi la “Big Build 2018”
» Mehedinţi: 26 de incendii de vegetaţie, în weekend

Vâlcea

» Vâlcea: Un căţel pierdut pe Valea Oltului într-un accident rutier, găsit de un poliţist
» Poliţist vâlcean premiat la festivalul artiştilor din MAI
» Condamnat pentru ilegalităţi rutiere, prins la Râmnicu Vâlcea

Sport

» „Leii“ și-au surclasat adversarii la Liga Elitelor
» Trupa lui Gușatu exultă după al cincilea succes consecutiv
» Daniel Mogoșanu, decis să califice România U17 la Euro
» Halep, avans redus față de Wozniacki
» Tenis / Georgia Crăciun a cucerit titlul la Sozopol
» WTA Tianjin: Irina Begu şi Barbora Krejcikova, calificate în sferturile probei de dublu

Sanatate

» Cum reducem senzația de foame
» Beneficiile consumului de propolis

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Doi cercetători americani au primit premiul Nobel pentru economie

Top