Acasă Actualitate S-a deschis AGRO OLTENIA la Centrul Multifuncțional Craiova. Vizitatorii pot participa la...

S-a deschis AGRO OLTENIA la Centrul Multifuncțional Craiova. Vizitatorii pot participa la o tombolă cu premii extrem de interesante

Astăzi s-a deschis la Craiova târgul AGRO OLTENIA, cel mai important eveniment expozițional din regiune dedicat agriculturii și industriei alimentare, aflat la cea de-a II-a ediție. Târgul va fi deschis în perioada 5-7 octombrie la Centrul Multifuncțional Craiova, intrarea fiind liberă, programul fiind între orele 10.00 – 18.00 – vineri și sâmbătă și între 10.00 – 16.00 – duminică. Zeci de expozanți din România, Bulgaria și Irlanda își vor prezenta oferta de produse și servicii în fața publicului vizitator, în cadrul târgului fiind expuse: mașini și utilaje agricole, inputuri pentru fermele de cultură a plantelor, sisteme de creștere și furaje pentru animale, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, servicii de consultanță, reviste, cărți și cataloage de specialitate. Vizitatorii vor putea participa la „Tombola Fermierului”, dotată cu premii extrem de interesante. Organizatorii mizează pe prezența a cel puțin 8.000 de persoane.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version