8.5 C
Craiova
duminică, 22 septembrie, 2019
Acasă Actualitate Dragnea şi Tăriceanu nu s-au înţeles pe Legea offshore. Votul în Camera...

Dragnea şi Tăriceanu nu s-au înţeles pe Legea offshore. Votul în Camera Deputaţilor, amânat din nou

-

Liderii coaliţiei de guvernare Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu nu au reuşit să ajungă la un consens în legătură cu Legea offshore, la întrevederea de vineri din Parlament, au spus surse politice pentru Mediafax. Deputaţii nu vor vota nici săptămâna viitoare proiectul Legii offshore, scrie Mediafax.

Potrivit surselor citate la discuţiile din biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor pe marginea Legii care stabileşte modul de exploatare al gazelor din Marea Neagră a participat şi deputatul ALDE, Varujan Vosganian, Andrei Gerea şi Daniel Chiţoiu. De asemenea, o întâlnire va avea loc, săptămâna viitoare, între membrii ALDE şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, pentru a ajunge la un consens asupra formei legii offshore, au adăugat sursele menţionate. Chiar dacă cererea de retrimitere la Comisii, votată în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor a venit din partea liderului UDMR, Kelemen Hunor, şi parlamentarii ALDE au fost nemulţumiţi de cele mai recente modificări ale Legii offshore făcute de către PSD. Astfel, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, declara miercuri, referindu-se la proiectul legii offshore, că deputaţii ALDE care fac parte din Comisia de industrii au „fost luaţi pe nepregătite cu serie de modificări prezentate la comisie în ultimul moment”.

Cu toate acestea, Tăriceanu a negat existenţa unor tensiuni politice în interiorul coaliţiei de guvernare.

„Comisia trebuie să integreze la dezbatere opinia Guvernului care nu exista, trebuie să aibă de asemenea punctul de vedere ai Asociaţiilor Concesionarilor Exploatărilor Maritime. E o problemă mai degrabă de proceduri. Nu e o problemă de politică cu PSD. Deci e o problemă legată de câştigul statului şi în al doilea rând de securitatea statului care profită de această lege”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

În schimb, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, tot miercuri, referitor la legea offshore, că formaţiunea sa va susţine poziţia din Comisie. El a refuzat să comenteze declaraţiile deputatului ALDE Varujan Vosganian despre prezenţa Guvernului la dezbateri: ”Nu-s comentatorul ALDE”.

Totodată, în aceeaşi zi, ministrul Finaţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că va discuta cu colegii de la ALDE, pentru ca ulterior să fie stabilită o formă finală a legii offshore, una care să permită un câştig cât mai mare la bugetul de stat. Acesta a adăugat că pentru Legea offshore trebuie găsită, cât mai repede, calea de mijloc între investitori şi statul român, astfel încât să înceapă exploatarea, deoarece îmbunătăţeşte independenţa energetică a ţării.

Anca DUMITRAŞCU
Anca DUMITRAŞCU
Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.