6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGândul: 100 de zile de teroare între Dunăre şi Tisa. Cum a băgat pestea porcină africană în carantină jumătate din România

Gândul: 100 de zile de teroare între Dunăre şi Tisa. Cum a băgat pestea porcină africană în carantină jumătate din România

Pesta porcină africană a băgat în carantină o jumătate de ţară în doar trei luni. O anchetă Gândul arată cum a trecut Dunărea şi s-a plimbat prin România virusul care ne lasă fără porci, scrie gandul.info.

Autorităţile se declară în război total cu pesta porcină africană. Cu toate acestea, după 100 de zile de la declanşarea epidemiei, au fost confirmate 900 de focare de boală, în 209 localităţi, din 13 judeţe. Au fost sacrificaţi aproape 250.000 de porci, pierderile fiind uriaşe la nivel de gospodării, exploataţii comerciale, economie naţională. De la data confirmării prezenţei virusului în ţara noastră, pentru prima oară, în 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în două zone geografice.
În zona de nord-vest a României, boala evoluează în 3 judeţe (Satu-Mare, Sălaj şi Bihor), iar prezenţa virusului este confirmată în 13 localităţi, unde au fost ucişi 1.375 de porci domestici şi au fost afectaţi 15 porci mistreţi. În zona de sud-est a României, boala a fost confirmată în 194 de localităţi din judeţele: Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Călăraşi, Ilfov, Buzău şi Giurgiu, unde au fost ucişi 54.296 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în 11 exploataţii comerciale de mare capacitate, o exploataţie comercială de tip A şi în abatorul aparţinând unei ferme, au fost ucişi 178.426 de porci. De asemenea, tot în această zonă, au fost afectaţi 42 de porci mistreţi.

Pe judeţe, situaţia evoluţiei focarelor de PPA, se prezintă astfel:

– Judeţul Satu-Mare – 7 focare în gospodăriile populaţiei şi 10 cazuri la mistreţi;
– Judeţul Bihor – 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi 1 un caz la mistreţ;
– Judeţul Sălaj – 4 cazuri la mistreţi;
– Judeţul Tulcea – 551 de focare în gospodăriile populaţiei, un focar într-o exploataţie comercială de tip A, 5 focare în exploataţii comerciale industriale, un focar într-un abator aparţinând unei exploaţii comerciale şi 34 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Brăila – 60 de focare în gopodăriile populaţiei şi 6 în exploataţii comerciale;
– Judeţul Constanţa – 67 de focare în gospodăriile populaţiei şi 1 caz la mistreţ;
– Judeţul Ialomiţa – 111 de focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţi;
– Judeţul Galaţi – 9 focare în gospodăriile populaţiei şi 1 caz la mistreţ;
– Judeţul Ilfov – 7 focare în gospodăriile populaţiei;
– Judeţul Călăraşi – 41 de focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţ;
– Judeţul Buzău – 3 focare în gospodăriile populaţiei;
– Judeţul Giurgiu – 1 focar în gospodăriile populaţiei.

Se apropie Ignatul, iar românii se plâng că nu mai au porci în bătătură, ca să urmeze tradiţia, să-şi facă rezerve pentru iarnă, să pună mâncare familiei, pe masă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS