Acasă Actualitate Argeș: Un tânăr de 16 ani s-a aruncat într-un lac după ce...

Argeș: Un tânăr de 16 ani s-a aruncat într-un lac după ce s-a certat cu sora sa

Un băiat de 16 ani s-a aruncat sâmbătă dimineață în lacul de acumulare Marina, din Curtea de Argeș. Adolescentul petrecuse toată noaptea, la un majorat, apoi, într-un club din orașul Basarabilor. Era băut, spun apropiații. Acesta ar fi și motivul pentru care, la un moment dat s-a certat cu sora lui, o tânără de 23 de ani. Se spune că tânăra i-ar fi reproșat că a băut prea mult.

Supărat, adolescentul a ieșit val vârtej din clubul în care se afla. Ca să-l supravegheze sora a trimis un prieten, în vârstă de 19 ani, după el. Acesta din urmă, l-a văzut pe pe băiatul de 16 ani urcat pe balustrada care mărginește lacul, sărind în apă. Fără să stea pe gânduri s-a aruncat după el. Nu a găsit trupul și cum apa era foarte rece, nu a rezistat prea mult, ieșind la mal. Între timp, în zonă ajunsese și sora adolescentului pierit în adâncuri. (sursa:realitatea.net)

A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.
Exit mobile version