Când eram copil, vacanțele mi le petreceam în satul acela din Maramureș, unde trăiau părinții mamei. Bunicul avea cai, iar una din grijile noastre (eram împreună cu alți 4 verișori) era să scoatem caii la păscut. Evident că nu aveai șei, ne suiam direct pe spinarea animalului cu un căpăstru improvizat și alergam în galop până la locul în care îi priponeam. Fără cască de protecție, genunchiere sau alte asemenea…Seara încingeam un fotbal sau o partidă de oină, de ajungeam acasă transpirați, cu vânătăi pe picioare sau cu julituri. Astăzi, copilăria arată altfel, potrivit unei cercetări sociologice recent publicate.
Azi, arată cercetarea la care mă refer, asistăm la un fenomen în continuă creştere în mediul urban, şi anume înrolarea copiilor în activităţi şi cursuri extracurriculare şi, deci, la o instituţionalizare şi mai mare a copilăriei.
Întrebările după care s-a ghidat autorul cercetării au fost: cum îşi trăiesc copilăria aceşti copii? Ce înseamnă pentru ei timpul liber? Unde se întâmplă copilăria lor? Cum înţeleg părinţii lor această perioadă de viaţă? Cum sunt înţelese aceste activităţi extracurriculare de către părinţi?
În cazul copiilor care participă la activităţi extracurriculare, copilăria este petrecută cu preponderenţă într-un „triunghi instituţionalizat” : casa familială, şcoală şi instituţiile extraşcolare. Mai mult, într-un spaţiu urban mare, cum este Bucureştiul, şi în contextul fragmentării spaţiului copiilor în locuri specializate pentru anumite activităţi, copilăria este petrecută şi pe drumul dintre aceste instituţii (în cazurile studiate, timpul consumat variază de la un sfert de oră până la aproape 45 de minute pe un drum, acumulându-se chiar şi 3 ore pe zi). Departe de a fi o simplă plimbare, drumul între punctele importante ale „triunghiului instituţionalizat” relevă o relaţie de dependenţă între părinţi şi copii.
Citeşte întreg articolul pe Hotnews.
