Acasă Actualitate 34 de cazuri de tăieri ilegale în fiecare zi în pădurile României....

34 de cazuri de tăieri ilegale în fiecare zi în pădurile României. Jumătate din cazurile investigate de autorități fiind identificate de olteni

În 2017, potrivit raportului Greenpeace România, autoritățile au identificat 12.487 de cazuri de tăieri ilegale la nivel național, în medie 34 pe zi, cu 32% mai multe decât în anul anterior. O contribuție importantă la identificarea acestor cazuri a avut-o societatea civilă, în unele județe – Dolj, Gorj, Vâlcea – jumătate din cazurile investigate de autorități fiind identificate de cetățeni.
Conform Raportului tăierilor ilegale din pădurile României în 2017, cele mai multe cazuri au fost identificate, ca și în 2016, în județele Mureș – 1.511 cazuri (12%), Brașov – 762 de cazuri (6%) și Olt – 730 de cazuri (6%). Valoarea prejudiciului înregistrat ca urmare a tăierilor ilegale de arbori se ridică la 41.546.406,87 lei la nivel național, în creștere cu 5,25% față de anul anterior.
Comparativ cu 2016, gravitatea faptelor a crescut, înregistrându-se 8.461 de infracțiuni, cu 62,02% mai multe față de anul anterior.
Un rol important în identificarea și semnalarea cazurilor de tăieri ilegale l-a avut societatea civilă, cea mai importantă contribuție înregistrându-se în județul Dolj, unde 57,22% din totalul cazurilor investigate de autorități au fost semnalate de către cetățeni, acesta fiind urmat de județele Gorj, cu 49,40% și Vâlcea, cu 47,15%.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version