14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTinerii cu vârste între 18 şi 30 de ani pot fi voluntari şi lucra în întreaga Europa.

Tinerii cu vârste între 18 şi 30 de ani pot fi voluntari şi lucra în întreaga Europa.

În urma votului din PE de astăzi, tinerii europeni au posibilitatea de a face voluntariat sau lucra în proiecte bazate pe principiul solidarităţii în UE.

Această iniţiativă, care a fost anunţată de Preşedintele Juncker în discursul său privind Starea Uniunii din septembrie 2016 şi lansată oficial în decembrie 2016, are acum o bază legală. Tinerii se pot implica în diverse activităţi construite în jurul ideii de solidaritate, în domeniile educaţie, sănatate, protecţia mediului, prevenirea dezastrelor naturale, aprovizionare cu produse alimentare şi non-alimentare, primirea şi integrarea migranţilor şi a solicitanţilor de azil.

75,6 milioane de euro pentru susţinerea voluntariatului în Europa

Pentru perioada 2018 – 2021 a fost aprobat un buget total de 375,6 milioane de euro, din care 90% se alocă acţiunilor de voluntariat iar 10% părţii legate de angajare din program. Comisia Europeană a propus un buget suplimentar de 1,26 milioane de euro pentru activităţi desfăşurate în cadrul acestui program în perioada bugetară 2021 – 2027.

Tinerii şi organizaţiile trebuie să se înregistreze pentru proiecte

Tinerii se pot implica în activităţi desfăşurate de organizaţiile înregistrate în cadrul programului. Înregistrarea participanţilor şi a organizaţiilor se face prin intermediul platformei interactive care poate fi folosită şi pentru a promova sau căuta oportunităţi de voluntariat, stagii sau joburi.
Din 2016, de la lansarea iniţiativei, s-au înregistrat mai mult de 70 000 persoane iar 7 000 de persoane participă deja la în activităţi legate de incluziune socială, integrarea migranţilor, susţinerea comunităţilor locale, moştenirea culturală şi educaţie. (date CE, august 2018)
Deputaţii au susţinut că programul ar trebui să fie accesibil în special tinerilor cu mai puţine oportunităţi, precum persoanele cu dizabilităţi, cei din comunităţi izolate sau marginalizate, tinerii cu dificultăţi de învăţare sau cu probleme de sănătate. Comisia Europeană şi statele membre trebuie să vină cu măsuri speciale, un ghid şi model de angajare personalizat.
Tinerii se pot înregistra de la vârsta de 17 ani, dar trebuie să aibă 18 ani (dar nu mai mult de 30) atunci când încep voluntariatul sau jobul în cadrul acestui program.

Fără practici de exploatare a tinerilor

Membrii PE au votat pentru o distincţie clară între activităţi de voluntariat şi angajare, pentru a evita ca organizaţiile participante să folosească tinerii în activităţi de voluntariat neplătite atunci când există disponibile locuri de muncă. Perioada de voluntariat va fi limitată la 12 luni iar perioada de stagiu va fi între 2 şi 6 luni. Parlamentul impune de asemenea şi o perioadă minimă de trei luni pentru contractele de angajare.
Toate organizaţiile participante au nevoie de “eticheta de calitate” reprezentând garanţia că pot gestiona activităţi caracterizate prin solidaritate şi bună calitate. Eticheta este verificată periodic şi poate fi retrasă; organizaţiile nu vor fi finanţate automat doar pentru că poartă această etichetă.
Textul a fost adoptat cu 519 voturi pentru, 132 împotrivă şi 32 abţineri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS