11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReferendumul pentru familie, pe 7 octombrie

Referendumul pentru familie, pe 7 octombrie

Senatul dezbate, marţi, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi, informaeză Mediafax.

Conducerea PSD a decis, pe 1 septembrie, în timpul şedinţei grupurilor parlamentare, care s-a desfăşurat la Neptun, că referendumul pentru redefinirea noţiunii de căsătorie în Constituţie va avea loc pe 7 octombrie. Anunţul a fost făcut de preşedintele partidului, Liviu Dragnea.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, pe 2 septembrie, după şedinţa BPN, că, deşi partidul susţine referendumul pentru redefinirea noţiunii de căsătorie în Constituţie , nu va impune membrilor cum să voteze, pentru că fiecare „poziţiona în funcţie de cum îi dictează conştiinţa” „Respingem orice politizare a acestui subiect. Este o iniţiativă cetăţenească semnată de trei milioane de cetăţeni români pe care îi respectăm ca şi opţiune. În ce ne priveşte noi am susţinut ideea acestui referendum. De altfel a existat şi un protocol între BPN şi Coaliţia pentru Familie. Nu vom impune fiecărui membru al PNL să voteze într-un anume fel. Fiind o problemă de conştiinţă fiecare membru al PNL se va poziţiona în funcţie de cum îi dictează conştiinţa”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Liderul PNL a mai spus că cei care au iniţiat acest referendum nu trebuie să uite că „majoritatea PSD-ALDE a blocat adoptarea acestui proiect în Senat”, făcând din acest subiect unul politic. „Ceea ce trebuie să reţină iniţiatorii referendumului, de 1 an după adoptarea în Camera Deputaţilor a proiectului de revizuire a Constituţiei, majoritatea PSD-ALDE a blocat adoptarea acestui proiect în Senat unde deţine majoritatea clară şi unde au refuzat să îl pună pe ordinea de zi, preferând să politizeze acest subiect, să-şi facă o temă de campanie politico-electorală din acest subiect. Noi considerăm că acest subiect nu trebuie politizat, iar românii trebuie lăsaţi să îşi exprime propria voinţă la referendumul pentru definirea familiei tradiţionale”, a completat preşedintele PNL.
Întrebat cine se va implica în campania pentru acest referendum, Ludovic Orban a spus că „cei care consideră că este o modificare bună” şi că „este la latitudinea fiecăruia dacă se implică sau nu”
La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, pe 3 septembrie, că nu ştie dacă referendumul pentru redefinirea noţiunii de familie va avea loc în octombrie, pentru că mai sunt paşi procedurali de îndeplinit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS