Circulația pe A 1, între Șoimuș și Simeria se va închide pe 8 octombrie



Având în vedere faptul că nu au fost finalizate toate procedurile necesare realizării racordului între Șoimuș și Simeria și pentru a nu ține închis inutil un sector de autostradă, conducerea CNAIR a convenit cu Antreprenorul ca instituirea măsurii de închidere efectivă a circulației să fie luată în momentul în care vor începe lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție).

În urma discuțiilor dintre cele două părți, constructorul a confirmat că poate desfășura sub trafic anumite lucrări premergătoare și că nu este necesar să se închidă circulația prematur, deși exista o aprobare în acest sens cu data de 10.09.2018. Având în vedere situația, s-a luat decizia ca măsura închiderii efective a circulației să fie amânată până pe data de 8 octombrie, moment în care vor începe lucrările propriuzise pentru racordarea celor două sectoare de drum.

Antreprenorul a dat asigurari că va lua toate măsurile pentru a eficientiza intetventța necesară realizării racordului și estimează că va finaliza lucrările în data de 15 noiembrie 2018.


Circulația rutieră va fi închisă pe o lungime de aproximativ 13 kilometri pe tronsonul cuprins între nodul rutier Șoimuș și nodul rutier Simeria, traficul urmând să se desfășoare deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria-Deva.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 11 septembrie 2018

Actualitate

» Scăderea ROBOR la trei luni continuă. A ajuns la 3,10% pe an
» Klaus Iohannis a particpat la campania “Let’s Do It, Romania!”
» Redefinirea familiei în Constituție a trecut de Parlament
» Jean-Claude Juncker va prezenta miercuri Starea Uniunii
» Carmen Dan: Am depus la DIICOT o acţiune prin care expunem înlănţuirea de evenimente şi fapte din 10 august
» Ambasadorul George Maior este chemat mâine în Parlament, să dea explicații
» USR și Mișcarea România Împreună vor schimbarea legii electorale
» Prognoza meteo pentru următoarele trei zile
» Tinerii cu vârste între 18 şi 30 de ani pot fi voluntari şi lucra în întreaga Europa.
» CSM: Elena Dinu – numită şef al Serviciului de combatere a infracţiunilor de terorism din cadrul DIICOT
» Germania: Piloţii şi însoţitorii de bord vor să paralizeze miercuri operaţiunile Ryanair
» Începând cu ora 16:00 circulația rutieră s-a reluat pe Podul Agigea
» Reţea de trafic de heroină, destructurată
» Circulația pe A 1, între Șoimuș și Simeria se va închide pe 8 octombrie
» India: Autobuz, căzut în prăpastie. Cel puţin 45 de morţi
» Demisie în fruntea ING, după amenda-record de 775 de milioane de euro

Publireportaj

» A plecat în Danemarca să studieze, s-a întors în România să dezvolte!
» Consiliul Județean Dolj a obținut finanțare pentru noi echipamente destinate situațiilor de urgență

Local

» Un profesor protestează în faţa Ministerului Educaţiei

Dolj

» Celula C6 a primit Autorizația Integrată de Mediu. Scapă Craiova de mirosul de la groapa de gunoi?
» Fostul primar din Calafat, executat silit cu peste un milion de lei
» Cum este viața cu WC-ul în fundul curții
» Chiriașii pot pierde locuința dacă își inundă vecinii
» (Dez)legați de Termoficare
» Acordul expiră, banii se cheltuiră și gropile…?
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Start la înscrieri în prima serie de ateliere a Fabricii de povești electroColibri
» Craiova: Prins în timp ce vindea ţigări de contrabandă
» Craiova Jazz Festival la cea de-a doua ediţie

Gorj

» Un băiat de patru ani a devenit cel mai tânăr pompier din ISU Gorj
» Indicatoare rutiere vandalizate pe DN 66, la Ţânţăreni
» Gorj: Autoturism căzut în râul Jiu
» Gorj: Accident grav in Dragutesti. Patru autoturisme, implicate
» Comisia condusă de senatorul Florin Cârciumaru, locul 1 în Senat

Olt

» Olt: Ceremonie de comemorare a atentatelor de la 11 septembrie, desfăşurată la Deveselu
» Olt: Continuă înscrierile pentru Școala Gimnazială de Fete „Buna Vestire” de la Grădinari, a Mitropoliei Olteniei

Mehedinţi

» Mehedinţi: Se va moderniza DJ 671E, cuprins între localitatea Dâlbociţa şi intersecţia cu DJ 670
» Un pompier mehedinţean, campion la culturism

Vâlcea

» Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea face încadrări
» Vâlcea: Razie pe drumurile din Zătreni
» Urmărit internaţional în SUA pentru fraude informatice, prins la Vâlcea

Sport

» Pandurii și CSM Slatina, arbitrate de craioveni în Cupa României
» Eber și-a adjudecat medalia de argint la Piatra Neamț
» Fotbal / Vlad Chiricheş a fost operat cu succes

Bani & Afaceri

» Topul scumpirilor în România. Gazele s-au scumpit cu 16,61%, combustibilii cu 5,61%

Sanatate

» Ce schimbări aduce toamna în organism
» Sorina Pintea: Garantarea accesului egal al pacienților europeni la terapii și medicamente inovative, o provocare a politicii farmaceutice di Europa

Educatie

» Patru medalii la Olimpiada Internaţională de Informatică din Japonia pentru elevii români

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top