13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn nou termen în dosarul Colectiv, după pensionarea judecătorului. Procesul s-ar putea relua

Un nou termen în dosarul Colectiv, după pensionarea judecătorului. Procesul s-ar putea relua

La Tribunalul București este programat astăzi un nou termen al dosarului Colectiv, în condițiile în care judecătorul din dosar, Valeriu Mihail Terceanu, s-a pensionat cu data de 3 septembrie. Procesul ar putea fi reluat de la zero, potrivit normelor, anunță Mediafax.

La finalul lunii august, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcție a lui Valeriu Mihail Terceanu, care s-a pensionat cu data de 3 septembrie. Judecătorul este cel care s-a ocupat de dosarul Colectiv, iar în acest caz, procesul ar putea fi reluat de la zero. Mihail Valeriu Terceanu este fostul soţ al judecătoarei Geanina Terceanu, cea care a fost condamnată, la începutul acestui an, pentru luare de mită în dosarul Transferurilor. Geanina Terceanu a fost condamnată la şapte ani cu executare de instanţa supremă. Următorul termen în dosar, care se judecă la Tribunalul Bucureşti, a fost fixat pentru data de 10 septembrie. În acest caz, procesul ar putea fi reluat de la zero, potrivit normelor în vigoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS