Acasă Actualitate Donald Trump ameninţă că ar putea retrage Statele Unite din Organizaţia Mondială...

Donald Trump ameninţă că ar putea retrage Statele Unite din Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC)

Foto: Mediafax

Preşedintele american Donald Trump a declarat pentru agenţia Bloomberg că ar putea retrage Statele Unite din Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) în cazul în care instituţia internaţională nu se reformează, scrie Mediafax.

„Dacă nu se îmbunătăţeşte, m-aş retrage din OMC”, a declarat Trump, afirmând că acordul de creare a organizaţiei „a fost cel mai prost acord comercial încheiat vreodată”.

Trump a afirmat luna trecută că SUA sunt dezavantajate din cauza OMC, iar instituţia internaţională cu sediul la Geneva trebuie „să-şi schimbe căile”.

Retragerea Statelor Unite din OMC ar putea avea efecte chiar mai mari asupra economiei globale decât un război comercial cu China, riscând să submineze sistemul economic de după cel de-al Doilea Război Mondial, la crearea căruia Washingtonul a contribuit masiv.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version