Acasă Actualitate Doi militari care participau la festivităţile de Ziua Marinei au avut nevoie...

Doi militari care participau la festivităţile de Ziua Marinei au avut nevoie de îngrijiri medicale

Doi militari, unul american şi unul ucrainean, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce li s-a făcut rău în timp ce se aflau, miercuri, în dispozitivul creat pentru festivităţile prilejuite de Ziua Marinei, pe faleza Cazinoului din Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prima a avut nevoie de îngrijiri medicale o femeie, ofiţer în armata americană, aflată în Garda de Onoare, căreia i s-a făcut rău chiar înaintea discursului preşedintelui Klaus Iohannis. Ea a mers la ambulanţă pentru ajutor medical.

Al doilea incident s-a petrecut în timpul discursului ministrului Apărării Mihai Fifor, de data aceasta fiind vorba despre un militar ucrainean, aflat şi el în dispozitivul Gărzii de Onoare. El a fost sprijinit de colegi şi dus spre ambulanţă.

Niciunul dintre militari nu a fost în stare gravă, cel mai probabil făcându-li-se rău din cauza căldurii.

Lucrează din 1998 la Gazeta de Sud şi consideră că unul dintre secretele reuşitei în acest domeniu este seriozitatea. E o persoană deschisă la ceea ce este nou, iar cea mai recentă provocare este să descopere tot ce se întâmplă în sistemul medical din Oltenia şi să ofere cititorilor informaţii corecte şi echidistante.
Exit mobile version