16.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Pădurilor: Oferta, mai mică decât cererea populației de încălzire a locuinței cu lemne

Ministrul Pădurilor: Oferta, mai mică decât cererea populației de încălzire a locuinței cu lemne

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a declarat, vineri, la Cîmpeni, că oferta de lemn avută la dispoziţie e mai mică decât cererea populaţiei de încălzire a locuinţelor cu lemne, motiv pentru care, potrivit acestuia, trebuie gândită, pe termen mediu şi lung, o soluţie alternativă de încălzire a imobilelor, scrie Agerpres.

Ioan Deneş a menţionat că, potrivit statisticilor, în România există 4,7 milioane de gospodării care folosesc lemnul pentru încălzirea locuinţelor.

„Pe o medie de 5-6 metri cubi pe gospodărie, dacă înmulţim cu 4,7 milioane, o să constatăm că avem nevoie de douăzeci şi ceva de milioane metri cubi numai pentru a fi oferită cantitatea asta pentru încălzirea locuinţelor, în contextul în care, în România (…), conform legii, noi exploatăm în total un volum de masă lemnoasă de aproximativ 18 milioane de metri cubi, din care aproximativ 9 milioane de metri cubi este lemn de lucru”, a declarat Deneş.

În consecinţă, pentru „a detensiona această criză a lemnului de foc”, autorităţile au în vedere o serie de modificări ale Codului Silvic, astfel încât să se poată pune la dispoziţia populaţiei şi aşa-numitele doborâturi, evaluate la circa 2 milioane de metri cubi.

„Practic, prin deblocarea celor 2 milioane de metri cubi de lemn, cu ponderea cea mai mare lemn de foc, la cele 7 milioane care erau puse la dispoziţia populaţiei, mai adăugăm 2 milioane în plus astfel încât să mai detensionăm această criză a lemnului de foc. Dar, pe termen mediu şi lung, în România trebuie să gândim o soluţie alternativă de încălzire a locuinţelor, pentru că oferta de lemn pe care noi o avem la dispoziţie e mai mică decât cererea populaţiei de încălzire a locuinţelor cu lemn”, a susţinut ministrul.

Deneş a menţionat că prin modificările care vor fi aduse Codului Silvic şi prin câteva modificări de ordin de ministru se va clarifica ce se va întâmpla cu lemnele căzute în urma unor calamităţi, respectiv doborâturile care stau în pădure fără să fie exploatate şi valorificate.

„… s-a constatat de către specialişti că există un volum de masă lemnoasă, aproximativ două milioane de metri cubi, cu preponderenţă lemn de foc, din rărituri, igienizări, care, pe reglementările încă actuale ale Codului Silvic vor rămâne în pădure, adică nu vor fi exploatate nici prin forţe proprii de către RNP şi nici prin prestări servicii, lucru care nu e benefic nici măcar pentru pădure”, a explicat Deneş.

Ministrul a mai spus că, pe actualele reglementări ale Codului Silvic, există în depozitele primare şi rampe aproximativ 450.000 de metri cubi de lemn, volum care nu poate fi valorificat pentru că este lemn care ar trebui să stea la dispoziţia populaţiei.

„Există perioade ale anului când populaţia e mai interesată sau mai puţin interesată de a achiziţiona lemn de foc. (…) Iar lemnul este o resursă pe care nu poţi să o ţii la infinit în aceste depozite şi rampe, pentru că putrezeşte şi nevalorificându-l la timp este o mare pierdere pentru toată lumea”, a opinat Deneş.

Ministrul a precizat că aspectele menţionate se vor reglementa prin regulamentul de valorificare a masei lemnoase.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS