Acasă Actualitate Organizatorii JO 2020 de la Tokyo au prezentat oficial mascotele olimpice Miraitowa...

Organizatorii JO 2020 de la Tokyo au prezentat oficial mascotele olimpice Miraitowa şi Someity

Foto: Agerpres

Comitetul de organizare al JO 2020 de la Tokyo a prezentat oficial duminică mascotele olimpice Miraitowa şi Someity, cu prilejul unei ceremonii grandioase care a marcat startul numărătoarei inverse pentru Jocurile Olimpice, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Mascota JO 2020 se numeşte Miraitowa, o combinaţie a cuvintelor nipone ”mirai” (viitor) şi ”towa” (eternitate), şi este un personaj zâmbitor inspirat din benzile animate japoneze, colorat în alb şi negru, cu ochi albaştri. Mascota Jocurilor Paralimpice 2020 are numele Someity, după o varietate de flori de cireş numit Someiyoshino, care se aseamănă fonetic cu ”so mighty” din limba engleză.

Mascotele au fost dezvăluite prima oară în februarie, dar numele lor a fost prezentat în premieră în această duminică. Ele au fost concepute de ilustratorul Ryo Taniguchi, care a câştigat o competiţie naţională pentru alegerea mascotelor la care votul majoritar a aparţinut elevilor.

Guvernatorul Tokyo, Yuriko Koike, a amintit că mai sunt 733 de zile până la JO 2020, în timp ce preşedintele comitetului de organizare, fostul premier Yoshiro Mori, a precizat că ”avem cinci milioane de elevi care au ales aceste mascote, astfel că Jocurile Olimpice aparţin tuturor, nu doar sportivilor, ci tuturor. Sperăm că toată lumea se va uni şi vom obţine un mare succes, dar avem nevoie de cooperarea tuturor”.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version