Acasă Actualitate CNAS: Dosarul electronic de sănătate – unul dintre elementele principale ale sistemului...

CNAS: Dosarul electronic de sănătate – unul dintre elementele principale ale sistemului informatic integrat

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) afirmă că dosarul electronic de sănătate (DES) reprezintă unul dintre elementele principale ale sistemului informatic integrat şi are drept scop creşterea calităţii şi eficienţei actului medical, adăugând că în prezent se fac demersuri de dezvoltare a acestuia, informează Agerpres.

CNAS precizează, într-un comunicat de presă transmis vineri, că a luat act de decizia Curţii Constituţionale conform căreia sunt declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi sintagma „sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului” din cuprinsul art. 280 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar statului îi revine obligaţia de a proteja şi garanta caracterul confidenţial al informaţiilor medicale prelucrate printr-un act normativ de acelaşi nivel cu cel care instituie sistemul informatic.

„Dosarul electronic de sănătate (DES) reprezintă unul dintre elementele principale ale sistemului informatic integrat şi are drept scop creşterea calităţii şi eficienţei actului medical prin accesul la date şi informaţii medicale relevante, furnizarea de date şi informaţii statistice necesare politicilor de sănătate, precum şi transformarea pacientului într-un factor activ al protejării şi promovării propriei sănătăţi. Conform cerinţelor Uniunii Europene, începând cu anul 2020 este nevoie de o interoperabilitate şi uniformizare a sistemului medical la nivel european. Aceasta înseamnă că România va trebui să aibă pregătit un pachet complet şi funcţional, format din DES, reţeta electronică şi Cardul Naţional de Asigurări de Sănătate, împreună cu Sistemul Informatic Unic Integrat. Toate aceste elemente duc la protejarea asiguratului, a întregului sistem naţional de sănătate şi a bugetului naţional”, relevă comunicatul CNAS.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version