Acasă Actualitate Sindicaliștii din Ministerul Tineretului și Sportului, în grevă japoneză

Sindicaliștii din Ministerul Tineretului și Sportului, în grevă japoneză

Personalul din unitățile subordonate Ministerului Tineretului și Sportului din toată țara se află în grevă japoneză în data de 19 iulie 2018, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc acțiuni de pichetări și strângerea de semnături pentru greva generală, se arată într-un comunicat al Sindicatului Național Sport și Tineret. Sindicaliștii spun că au adus la cunoștința conducerii problemele de natură salarială în repetate rânduri până acum. Ei susțin că au cel mai scăzut nivel de salarizare dintre toate categoriile de bugetari din România. Potrivit acestora, reîncadrarea personalului și comprimarea 70% din totalul salariilor la un cuantum de 1.300 lei, nediferențiat pe funcții, grade și trepte, a dus la apariția unor inchități între aceleași categorii de personal. Sindicaliștii vor derula în perioada următoare un plan de acțiuni pentru a încerca să rezolve problemele de natură salarială, se mai arată în comunicat.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version