Acasă Actualitate Preşedintele cere Parlamentului reexaminarea modificărilor la Legea Educaţiei naţionale

Preşedintele cere Parlamentului reexaminarea modificărilor la Legea Educaţiei naţionale

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea Legii Educaţiei naţionale nr. 1/2011, pe motiv că „prezintă neclarităţi, fiind incompletă în reglementare”, informează Agerpres.

„Legea pentru modificarea Legii Educaţiei naţionale nr. 1/2011 vizează intervenţii legislative asupra dispoziţiilor ce reglementează înfiinţarea, reorganizarea şi desfiinţarea unor formaţiuni de studiu, precum şi modalităţile de realizare şi prezentare a rapoartelor privind starea învăţământului preuniversitar şi universitar. Considerăm că această lege prezintă neclarităţi, fiind incompletă în reglementare, ceea ce impune reexaminarea de către Parlament a conţinutului normativ al acesteia”, se arată în cererea trimisă de şeful statului.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version