Acasă Actualitate Spania ia locul Italiei ca principală poartă de intrare în UE pentru...

Spania ia locul Italiei ca principală poartă de intrare în UE pentru migranţii care traversează Mediterana

Spania a luat locul Italiei ca principală poartă de intrare în Uniunea Europeană pentru migranţii care traversează Mediterana, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), informează Agerpres, citând dpa.

De la începutul acestui an până pe 15 iulie, au fost înregistraţi 18.016 migranţi sosiţi pe ţărmurile spaniole, comparativ cu 16.566 în Italia şi 14.678 în Grecia, a precizat agenţia ONU.

În Spania, sosirile de migranţi aproape că s-au triplat comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2017. În Italia, acestea s-au diminuat cu peste 80%, iar în Grecia au crescut cu peste 50%.

Potrivit OIM, numărul de migranţi ajunşi în Spania a crescut dramatic luna trecută, înregistrându-se o medie de 220 pe zi, faţă de 54 în primele cinci luni ale anului.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version