Acasă Actualitate ICR Berlin lansează un nou număr al revistei „Infinitezimal”

ICR Berlin lansează un nou număr al revistei „Infinitezimal”

În data de 18 și 19 iulie, ICR Berlin lansează numărul româno-german al publicației de jurnalism poetic „Infinitezimal”, informează instituția printr-un comunicat de presă. Galeria ICR Berlin va deveni cu acest prilej un spațiu de jurnalism poetic și întâlnire în arte și discipline: literatură, muzică contemporană, arte plastice, animație video.

Publicația „Infinitezimal” este o prezență unică în presa culturală românească, prin spectacolul neașteptat de text și grafie. Cel de-al 12-lea număr al revistei va fi bilingv (română-germană) și se constituie ca pretext de întâlnire cu cultura germană în punctul de articulație pe care îl reprezintă avântul și umanismul german al începutului de secol XIX. Cel de-al 12-lea „Infinitezimal” va avea trei poli redacționali: București, Bistrița și Berlin. Vor fi prezenți în sumar scriitori din spațiul german, scriitori din spațiul românesc cu afilieri germane, precum și traduceri inedite de poezie și proză.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version