Acasă Actualitate Musonul a făcut cel puţin 15 victime în India

Musonul a făcut cel puţin 15 victime în India

Cel puţin 15 persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile şi alunecările de teren din India, ceea ce face ca numărul deceselor provocate de musonul din acest an să ajungă la aproape 200, potrivit unor surse oficiale preluate de AFP.

Alunecările de teren au provocat decesul a cel puţin nouă persoane în statul Manipur (nord-est), a anunţat pe Twitter şeful guvernului acestui stat, Nongthombam Biren. Printre victime se află, potrivit presei locale, opt copii.

De asemenea, şase persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile şi alunecările de teren din Uttarakhand, un stat din Himalaya situat în nordul ţării, potrivit responsabililor din cadrul serviciilor de urgenţă locale Piyush Kumar.

Perioada musonului, care ţine din iunie până în septembrie, este aşteptată de milioanele de agriculturi indieni, însă provoacă în fiecare an moarte şi distrugeri.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version