Acasă Actualitate Stoltenberg: Creşterea cheltuielilor în domeniul apărării nu este doar pentru a mulţumi...

Stoltenberg: Creşterea cheltuielilor în domeniul apărării nu este doar pentru a mulţumi SUA

Creşterea cheltuielilor pentru apărare de către aliaţii europeni ai NATO şi Canada nu este doar pentru a mulţumi Statele Unite, ci pentru asigurarea apărării şi securităţii în faţa ameninţărilor în creştere, a afirmat, marţi, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, informează Agerpres, citând dpa.

„Aliaţii europeni şi Canada nu ar trebui să mărească cheltuielile pentru apărare pentru a face pe plac Statelor Unite”, a spus Stoltenberg. „Ei cresc costurile pentru apărare deoarece este în propriul interes de securitate să facă acest lucru”, a explicat el.

Stoltenberg a precizat faptul că opt aliaţi urmează să pună în aplicare în acest an obiectivul de alocare a 2% din produsul intern brut pentru cheltuieli de apărare: SUA, Estonia, Grecia, Marea Britanie, Letonia, Lituania, Polonia şi România.

El a admis disensiunile în creştere dintre Europa şi SUA, dar a apreciat că NATO va continua să fie „piatra de temelie a securităţii transatlantice, în ciuda acestor dezacorduri”.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version