14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAgresorii scriitoarei cu „ambulanța literară”, reținuți

Agresorii scriitoarei cu „ambulanța literară”, reținuți

Trei persoane au fost reţinute şi vor fi prezentate magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sub acuzaţia de lovire şi alte violenţe, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după incidentul de miercuri seara în care scriitoarea Doina Popescu-Brăila a fost agresată de un grup de persoane în zona Gării de Nord din Capitală, în timp ce se afla într-o maşină tip ambulanţă, informează Agerpres.

Atacatorii au presupus că este vorba de aşa-zisa ambulanţă care fură copii.

„La data de 4 iulie, în jurul orei 23,30, o femeie a sesizat prin apel la 112 faptul că a fost agresată de un grup de bărbaţi, pe o stradă din sectorul 1. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii Secţiei 3, iar din primele verificări s-a stabilit că femeia, care dormea într-o autospecială inscripţionată cu însemne specifice ambulanţei, staţionată în faţa unui imobil de pe raza sectorului 1, a fost lovită de cinci bărbaţi. Poliţiştii i-au identificat pe aceştia şi i-au condus la sediul Secţiei 3 Poliţie pentru audieri”, informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.

Persoana vătămată a primit îngrijiri medicale de specialitate în incinta subunităţii de poliţie, dar a refuzat să fie dusă la spital.

Cu privire la vehiculul folosit de victimă, s-a stabilit că este unul privat, nu aparţine sistemului de ambulanţă şi nu are utilitate medicală, spun poliţiştii.

Potrivit unor surse din poliţie, scriitoarea cumpărase maşina în scop profesional, pentru a face un circuit prin ţară sub denumirea „Salvaţi literatura”, pe maşină fiind inscripţionate aceste detalii. Aceleaşi surse au mai menţionat că nu există o „Ambulanţă neagră” care ar fura copii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS