Acasă Actualitate Dezbateri privind modificarea Codului Penal în comisia Iordache

Dezbateri privind modificarea Codului Penal în comisia Iordache

Comisia parlamentară specială pentru elaborarea legilor Justiţiei s-a întrunit joi în şedinţă, pe ordinea de zi se află dezbateri asupra iniţiativei legislative de modificare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, notează Agerpres.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni că, în ceea ce priveşte adoptarea Codului penal, este nevoie doar de accelerarea procedurilor în Parlament, pentru că nu se poate face o sesiune extraordinară toată vara. El a reiterat, la finalul unei şedinţe a coaliţiei de guvernare, că este exclusă adoptarea unei OUG pe Codul penal.

Întrebat dacă asumarea răspunderii reprezintă o variantă, Liviu Dragnea a spus că nu mai este nevoie de aceasta.

“Nu mai e nevoie de asumarea răspunderii, e nevoie de a grăbi procedurile în Parlament totuşi, pentru că nu putem face o sesiune extraordinară toată vara. S-a discutat foarte clar să nu mai lăsăm loc la întârzieri. Azi s-a discutat foarte clar – şi aici au dreptate – că nu mai are rost să tot lungim, să tot lungim, să tot lungim, în condiţiile în care au fost dezbateri, totul a fost public, s-a discutat cu argumente, au fost consultări cu toate ONG-urile care au venit acolo, cu alte instituţii din statul român. Până la urmă, e o comisie parlamentară care trebuie să îşi încheie un raport, după care intră la votul final în Parlamentul României. (…) Mie nu mi-e teamă, am spus ceva: că nu mi-e teamă”, a subliniat preşedintele Camerei Deputaţilor.

În ceea ce priveşte articolul referitor la abuzul în serviciu, el a precizat că va fi o variantă asumată de PSD, dar trebuie să ajungă la o variantă finală membrii Comisiei parlamentare pentru legile Justiţiei.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version