10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateScandări împotriva PSD, în timpul discursului lui Dăncilă din Parlament

Scandări împotriva PSD, în timpul discursului lui Dăncilă din Parlament

Mai mulți protestatari, dar și aleși USR au afișat pancarte împotriva Puterii în sala de plen. Proteste au avut loc și pe holurile Casei Poporului, unde câțiva membri ai unor grupuri civice au scandat împotriva Guvernului. Dăncilă a vorbit miercuri în plen după ce Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat o cerere a sa pentru organizarea unei dezbateri legate de preluarea preşedinţiei Consliului UE de către România, potrivit realitatea.net.
Mai mulți reprezentanți ai unor grupuri civice au intrat în Parlament invitați de USR și au afișat pancarte pe care scrie ”Cuib de hoți și de mafioți!”. De asemenea, au scandat lozinci împotriva PSD, a lui Liviu Dragnea – pe care-l asociază cu Recep Taypp Erdogan și cu Vladimir Putin – și a Guvernului și au strigat ”Lasă-ne!”.
Protestatarii au refuzat să plece de pe holul Parlamentului. S-au așezat pe podea în fața sălii în care prim-ministrul Dăncilă le vorbea aleșilor și au continuat să scandeze.
„Suntem în asentimentul zecilor de grupuri civice din Bucureşti şi din ţară. Nu ne-a adus cineva, am cerut noi să venim aici. Am mai spus: oameni de la grupul USR ne-au făcut intrarea. Nu este un secret. Am făcut o cerere către grupul USR să fim primiţi astăzi în Parlament, au fost drăguţi şi ne-au primit”, a spus Mihai Poliţeanu, reprezentantul Iniţiativa România, citat de agerpres.ro.
Acesta a ținut să precizeze că „nimeni nu îi ghidonează din spate”.
Poliţeanu a menţionat că sunt zeci de organizaţii care susţin acest demers, menţionând, printre altele, Iniţiativa România, Rezistenţa, Corupţia ucide, Iniţiativa Timişoara, Oradea civică, Inţiativa Craiova.
La acţiunea în Parlament au fost reprezentanţi din trei grupuri: Iniţiativa România, Corupţia ucide, Rezistenţa, a mai spus el.
La scurt timp după încheierea discursului, pesediștii au făcut cordon pentru ca Liviu Dragnea să treacă printre contestatari. Într-un elan de servilism, bodyguarzii politici ai lui Dragnea au agresat și jurnaliștii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS