Şeful Audi, arestat în urma scandalului dieselgate



Directorul general al constructorului auto de lux Audi a fost arestat luni în Germania, acesta fiind cel mai important oficial din grupul Volkswagen care a fost arestat din cauza scandalului manipulării emisiilor poluante, transmite Reuters.

“Putem confirma că Rupert Stadler a fost arestat în această dimineaţă”, a spus un purtător de cuvânt de la Volkswagen, precizând că Stadler beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Procurorii din Munchen au informat că Rupert Stadler a fost reţinut ca urmare a îngrijorărilor că ar putea împiedica investigaţia care se derulează în prezent în scandalul manipulării emisiilor poluante.

Vestea arestării lui Rupert Stadler vine într-un moment în care directorul general al grupului Volkswagen, Herbert Diess încearcă să introducă o nouă structură de conducere la cel mai mare constructor auto mondial şi european, structură care îl include şi pe Rupert Stadler, şi de asemenea să urgenteze tranziţia grupului spre autovehiculele electrice.


“În cadrul investigaţiei cu privire la dosarul diesel şi al motoarelor Audi, procuratura din Munchen a pus în aplicare un mandat de arestare împotriva lui Rupert Stadler la data de 18 iunie 2018”, se arată într-un comunicat al procuraturii. În comunicat se precizează că arestarea lui Stadler a fost făcută la cererea autorităţilor americane.

Volkswagen a recunoscut în luna septembrie 2015 că a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante, declanşând cel mai mare scandal din istoria companiei. Autorităţile americane au depus plângere împotriva fostului director general de la VW, Martin Winterkorn însă este puţin probabil ca acesta să ajungă în tribunalele din SUA pentru că Germania nu îşi extrădează cetăţenii în ţările din afara Uniunii Europene.

Scandalul dieselgate a costat până acum grupul Volkswagen peste 25 de miliarde euro în răscumpărări, amenzi şi compensaţii iar compania este implicată în continuare în dispute juridice atât în Germania cât şi peste hotare.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 18 iunie 2018

Actualitate

» Prognoza meteo în următoarele două săptămâni în Oltenia, la munte şi la mare
» Moţiunea simplă împotriva ministrului Economiei, respinsă
» Solstiţiu de vară, 21 iunie, cea mai lungă zi din an
» Seară de muzică barocă la Filarmonica „Oltenia” Craiova
» 1184 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European
» PSD a decis ca proiectul codului de procedură penală să intre la vot final
» Protocolul SRI cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desecretizat
» Şeful Audi, arestat în urma scandalului dieselgate
» Depistat cu 276 km/h, pe autostradă
» SRI a publicat protocolul cu Parchetul General şi Instanţa Supremă / Protocolul SRI – PG – ÎCCJ prevede schimb de informaţii şi corelarea activităţilor

Local

» Școala cu clasele I-VIII din Bălăcița va fi modernizată
» 9 autospeciale şi 2 pistoale radar, în dotarea IPJ Mehedinţi
» Alro Slatina, scoasă la vânzare
» Arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc
» Școala profesională, de la „bau-bau“ la „meseria e brățară de aur“
» 2225 de locuri de muncă vacante în Oltenia

Dolj

» Condamnat pentru tâlhărie cu un pistol de jucărie
» Pământurile mișcătoare de sub Râului și Bucovăț înghit asfaltul
» Maşinile second-hand prind viteză în Dolj
» Deșeuri depozitate la Mofleni cu încălcarea Autorizației de Mediu
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Asociaţiile de proprietari restante vor rămâne fără apă
» Craiova: Tamponare soldată cu doi răniţi pe Calea Bucureşti
» Craiova: Avarie de proporţii la o conductă din Craioviţa. Două cartiere, fără apă

Gorj

» Ajutoare de urgenţă pentru familiile afectate de furtuni
» Surpare de teren pe DJ 665
» Spitalul din Târgu Jiu, bun de plată
» Gorj: Viitură pe DN 67 B
» Controale ale inspectorilor DSVSA Gorj
» Faza zonală a Concursului Naţional de Descarcerare, la Târgu Jiu
» Gorj: Festivalul Tineretului la Godinești
» Gorj: Elev de 14 ani, depistat la volanul unui autoturism
» Gorj: Suspecţi anchetaţi pentru spargerea mai multor locuinţe

Olt

» Trei olteni, reţinuţi pentru viol şi lipsire de liberate

Mehedinţi

» Mehedinţi: Amenzi de peste 150.000 de lei, în 24 de ore

Vâlcea

» Vâlcea: Patru şoferii băuţi au rămas fără permis
» Trafic rutier blocat pe Valea Oltului
» Vâlcea: Arestat pentru trafic de droguri de mare risc

Sport

» Puștii lui Costache au câștigat Dolphin Cup
» 17 medalii pentru olteni la Campionatul Național de lupte
» Luptătorii de la Power Gym au făcut senzație la Mediaș
» Handbal (f): SCM Craiova va juca în preliminariile Ligii Campionilor
» Halep, pentru a 33 săptămână în fruntea clasamentului mondial
» Maestrul emerit Ion Bură, în cărţi să preia postul de manager al CSM Târgu Jiu

Sanatate

» Pacienții cu scleroză cer program național în Oltenia

Educatie

» Oferte de vacanță pentru elevi și tineri până în 35 de ani

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Cenuşa astrofizicianului Stephen Hawking, înmormântată lângă Isaac Newton şi Charles Darwin
» Tații au un rol cheie în dezvoltarea copiilor

Top