10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElevii Colegiului Național ”Carol I” din Craiova, câștigători la concursul național ”Cetățenia digitală”

Elevii Colegiului Național ”Carol I” din Craiova, câștigători la concursul național ”Cetățenia digitală”

Elevii Colegiului Național ”Carol I” din Craiova au obținut locul I la concursul național „Cetățenia digitală. Drepturi și responsabilități pe Internet privind datele personale„. Potrivit participanților  aproape 150 de proiecte din 121 de şcoli au fost înscrise în competiția școlară lansată de Salvați Copiii, în cadrul programelor educaţionale Drepturile Copilului şi Ora de Net, în parteneriat cu Ministerului Educaţiei Naţionale, iar cele mai bune dintre ele au fost premiate în cadrul evenimentului „Protecția online a datelor personale” desfăşurat la Firul Ierbii, în Bucureşti. Peste 12.000 de persoane – elevi, părinți, profesori – s-au implicat astfel în activităţile desfăşurate la nivel naţional de către elevi şi cadre didactice.

Echipa câștigătoare de la Colegiul Național „Carol I” este formată din eleviiclasei a XI-a D, coordonați de profesorul Carmen Georgescu – Bărţăgui. ”Concursul s-a derulat în trei etape. Prima etapă a fost dezbaterea în școală. Activitatea a fost de informare despre drepturile si responsabilitățile pe internet privind datele personale, definiția, tipurile de date personale, modul de interacțiune online din perspectiva drepturilor copiilor și implicațiile comerciale din spatele activității online ale utilizatorilor de Internet. Am realizat un interviu în afara școlii, numit „Open Space”, unde elevii au intervievat trei persoane care au acceptat să răspundă la întrebări, iar apoi la câteva zile am realizat un dans. A doua etapă a fost acțiunea publică. Biblioteca Vie cu titlul:„Protecţia datelor personale și a vieții private în era digitală. Hiperconectivitatea Online – Pro si Contra”, care s-a desfășurat la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Craiova, Dolj, iar în cea de a treia etapă a fost realizat un film. A fost o experiență frumoasă de mare interes și cu un mare impact atât pentru elevi, părinți cât și cadrele didactice, solicitând o foarte multă muncă, seriozitate, ambiție și dorința de a câștiga!”, a spus profesorul Carmen Georgescu. Autorii proiectelor câștigătoare au primit diplome din partea Ministerului Educației Naţionale şi Salvaţi Copiii, precum și echipamente IT care vor facilita procesul educațional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS