22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZeci de mii de turişti , pe litoral în minivaanța de Rusalii. Jumătate din locurile de cazare, ocupate

Zeci de mii de turişti , pe litoral în minivaanța de Rusalii. Jumătate din locurile de cazare, ocupate

Câteva zeci de mii de turişti au ajuns în minivacanţa de Rusalii, pe litoralul românesc, unde jumătate din locurile de cazare disponibile au fost ocupate. Cei mai mulţi au ales staţiunea Mamaia, scrie Mediafax.

Pentru hotelierii de la malul mării, minivacanţa de Rusalii a însemnat primul eveniment major dintre minivacanţa de 1 Mai şi începutul verii, ei spunând că cel puţin jumătate dintre locurile de cazare de pe litoral au fost ocupate. Cei mai mulţi turişti au venit în staţiunea Mamaia, atraşi de viaţa de noapte şi de faptul că staţiunea a fost deschisă ceva mai devreme decât sudul litoralului.

Fiecare hotel a venit cu diverse oferte pentru această minivacanţă, având reduceri care au ajuns până la 30 la sută faţă de tariful normal. Astfel, preţurile în această minivacanţă au pornit de la 60-70 de lei/pe noapte pentru o cameră la un hotel de două stele, dar au fost şi mai scăzute la Eforie şi în staţiunile din sudul litoralului. „Gradul de ocupare a hotelurilor pe litoral este în creştere continuă, pe măsura ce ne apropiem de vacanţa de vară. Sărbătoarea de Rusalii ne oferă ocazia să înregistram un nou val de turişti în acest weekend pe litoral. În continuare Mamaia se află în topul celor mai căutate staţiuni”, a declarat unul dintre hotelieri. Cele trei zile de vacanţă au venit la pachet cu multe opţiuni de distracţie, iar hotelierii şi-au aşteptat turiştii cu pachete speciale, chiar cu masă de Rusalii inclusă, petreceri pe plajă sau la piscină, şi posibilitatea de vizionare a meciurilor în aer liber. De asemenea, turiştii au putut face plimbări cu telegondola, au putut admira staţiunea Mamaia de la înălţime, au făcut plimbări cu vase cu pânze pe Marea Neagră. Pentru o plimbare relaxantă, la bordul unui velier, în care, cu puţin noroc au putut admira chiar şi delfinii jucăuşi în mediul lor natural, o persoană a plătit 100 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS