Referendum mai puţin obişnuit. Locuitorii unui oraş bogat din România trebuie să decidă prin VOT dacă plătesc pentru măsurători ale calităţii aerului



Locuitorii din Sebeş sunt aşteptaţi, duminică, la referendum, pentru a răspunde dacă sunt de acord cu achiziţionarea unui laborator mobil pentru monitorizarea calităţii aerului. În ultimii ani, oamenii au protestat de mai multe ori, acuzând companiile de poluare, scrie Mediafax.

Costurile pentru achiziţionarea laboratorului mobil de monitorizare a poluării se ridică la peste 1 milion de lei, iar apoi vor fi angajaţi specialişti pentru operarea şi interpretarea rezultatelor, dacă locuitorii municipiului Sebeş vor participa, duminică, la referendum, şi vor vota pentru susţinerea acestui demers.

Ideea achiziţionării acestui laborator a venit după ce la Sebeş au avut loc, în ultimii ani, mai multe proteste, în care mai mulţi oameni acuzau că sunt companii care prin activitatea lor poluează, iar la dezbaterile publice organizate de autorităţile de mediu susţineau că poluarea este cancerigenă, scrie Mediafax.

Întrebarea la care locuitorii municipiului Sebeş vor răspunde cu DA sau NU, la referendumul de duminică, este: “Sunteţi de acord cu achiziţionarea de către Municipiul Sebeş a unui laborator mobil pentru măsurarea şi monitorizarea calităţii aerului din Unitatea Administrativ Teritorială Sebeş şi suportarea din bugetul local al Municipiului Sebeş a cheltuielilor privind achiziţionarea, funcţionarea şi utilizarea acestui laborator?”

Primăria Sebeş a transmis, recent, într-un comunicat de presă, că referendumul este valabil dacă se prezintă cel puţin 30% din numărul total al persoanelor înscrise în listele electorale permanente, iar rezultatul referendumului este valid dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente, scrie Mediafax.

Astfel, pentru a atinge pragul de 30%, trebuie să iasă la vot 8.000 de persoane, primarul din Sebeş, Dorin Nistor, fiind optimist că acest lucru se va întâmpla.

„La un scrutin pentru alegerile unui primar la nivelul municipiului Sebeş se prezintă între 12.000 -14.000 de alegători, iar pragul de 30% presupune 8.000, deci este uşor de atins. În ceea ce priveşte interesul oamenilor pentru acest referendum, cred că de-a lungul timpului s-au pronunţat destul de vehement prin întrebările puse pe probleme de mediu, în concluzie consider că duminică pot să-şi întrerupă un pic din program pentru a participa la acest referendum”, declara primarul Dorin Nistor.


Bugetul alocat pentru organizarea referendumului este de circa 20.0000 de euro. De asemenea, întrebat dacă este necesară organizarea referendumului pentru această achiziţie, Dorin Nistor a răspuns: ”Există două componente importante, pe de-o parte legea privind protecţia mediului, specifică foarte clar că pe tot ceea ce înseamnă strategii de mediu este obligatoriu să se facă informare şi consultarea populaţiei. Pe de altă parte există discuţii şi corespondenţe cu cei de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Ministerul Mediului, care ne informează că şi municipiul Sebeş intră în monitorizarea pe reţelele naţionale, monitorizarea calităţii aerului, şi că ne aflăm în zona doi ca zonă de monitorizare şi nu există depăşiri la niciun fel de substanţe care ar putea afecta aerul, deci nu există depăşiri dincolo de limitele legale. În concluzie, orice pas în această direcţie trebuie făcut în colaborare cu cei de la APM şi instituţiile subordonate Ministerului Mediului”.

Laboratorul care va fi achiziţionat va fi acreditat şi agreat de Ministerul Mediului, a mai spus Dorin Nistor.

”Ar fi extraordinar ca pe lângă oamenii pe care-i vom angaja noi pentru a utiliza acest aparat să vină şi o echipă şi de la minister, tocmai pentru a nu a avea discuţii despre modul în care s-au făcut măsurătorile. Vom încuraja şi ONG-urile şi persoanele private să vină ca voluntari, să participe din când în când la aceste măsurători, pentru a exclude orice discuţie sau orice îndoieli”, a afirmat Nistor, scrie Mediafax.

Numărul alegătorilor cu drept de vot este de 26.213 persoane, iar numărul secţiilor de votare amplasate pe raza municipiului este de 20, a anunţat primăria Sebeş.

Acestea sunt secţiile la care cetăţenii votează în mod obişnuit, fiind amplasate pe întreaga rază administrativ-teritorială a municipiului Sebeşul, în Lancrăm, Petreşti şi Răhău.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 26 mai 2018

Actualitate

» Tânără din Târgu Cărbuneşti, ucisă cu bestialitate în Belgia
» Un bărbat de 78 de ani și calul său au fost salvați dintr-un râu din Valcea
» Lecție de voluntariat predată de baroneasa Emma Nicholson la Slatina
» Părinţii acestor copii plătesc mii de dolari pentru ca odraslele lor să petreacă 6 săptămâni fără telefoane mobile şi muncind pământul
» Trei elevi, premiați de Poliția Locală pentru spiritul civic
» Incendiu într-un apartament din Craiova
» Bucurie în mișcare, la Slatina
» Craiova: Accident în zona Colegiului Carol I
» Precizare IPJ Vâlcea
» Gorj: Incendiu izbucnit în timpul unei pomeni
» Circulația a revenit la normal pe Autostrada Soarelui
» Columbia va deveni primul “partener mondial” latino-american al NATO
» Referendum mai puţin obişnuit. Locuitorii unui oraş bogat din România trebuie să decidă prin VOT dacă plătesc pentru măsurători ale calităţii aerului
» Vremea în weekend va fi caldă, dar instabilă, cu ploi în toată țara
» Cele mai bogate cinci familii regale din Europa: Familia de pe primul loc are o avere de 5 miliarde de dolari şi conduce un stat de 30.000 de locuitori
» Peste 23.000 de efective MAI – mobilizate zilnic în întreaga ţară de Rusalii

Local

» Punctele ENEL din Târgu Jiu, Slatina şi Drobeta Turnu Severin, închise pe 28 mai şi 1 iunie

Dolj

» Craiova: Secretara Facultății de Drept, prinsă în flagrant în timp ce primea 1300 de lei pentru a ajuta un student să promoveze examenele
» Craiova: Liceeni din 8 județe, câștigători la concursul național de comunicări științifice
» Calea Bucureşti, sufocată de asfaltarea la ore de vârf

Gorj

» Gorj: Un elev de 16 ani a murit după ce s-a dat într-o tiribombă pe insulița din Târgu Jiu

Vâlcea

» Două persoane din Vâlcea, rănite într-un accident

Sport

» Fotbal / Palmaresul Craiovei în Cupa României. Vezi echipele și marcatorii Universității!
» Fotbal / Toată lumea știe, Cupa vine în Bănie. Vezi cum a fost parcursul „leilor” spre finală
» Fotbal / Finala tuturor!
» Fotbal / CSO Filiași trage cortina în compania echipei Școlar Reșița

Top