Acasă Actualitate Ziua Memorială sau Ziua Eroilor marcată de Ambasada SUA în România

Ziua Memorială sau Ziua Eroilor marcată de Ambasada SUA în România

Ambasada SUA organizează o ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul comemorativ de pe Bd. Aviatorilor (Parcul Kiseleff), dedicat eroilor americani din Al Doilea Război Mondial căzuți la datorie în România.
Evenimentul va avea loc vineri, 25 mai, de la ora 10.00, și marchează Memorial Day, ziua dedicată militarilor americani căzuți la datorie pentru țara lor. La ceremonie participă oficiali civili și militari, români și americani, precum și ambasadori și atașați militari acreditați în România.
Memorial Day (Ziua Memorială sau Ziua Eroilor) este o sărbătoare oficială la nivel federal în Statele Unite ale Americii, fiind sărbătorită în ultima zi de luni din mai. Denumită în trecut și Decoration Day, ea comemorează soldații americani care au murit în luptă sau în serviciul militar. A fost introdusă pentru a cinsti soldații unioniști uciși în Războiul American de Secesiune – dar după Primul Război Mondial a fost extinsă, pentru a onora memoria tuturor americanilor care au murit în războaie.
Monumentul din Parcul Kiseleff a fost inaugurat pe 1 octombrie 2007 şi a fost construit cu sprijinul unei celebre instituţii americane, „Vechea şi Onorabila Companie de Artilerie din Massachusetts”. Fondată în anul 1638, pentru a-i apăra pe coloniştii britanici, Compania este considerată prima unitate militară din emisfera vestică. În ultimii 300 de ani, soldaţii ei au participat la cele mai importante confruntări în care au fost implicate Statele Unite – luptele de la Bunker Hill şi Yorktown, războiul din anul 1812, Războiul de Secesiune, Primul şi Al Doilea Război Mondial, precum şi în războaiele din Coreea, Vietnam şi Golful Persic.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version