14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNicolas Maduro, reales preşedinte al Venezuelei

Nicolas Maduro, reales preşedinte al Venezuelei

Nicolas Maduro a fost reales, duminică, în funcția de preşedinte al Venezuelei, la capătul unui scurtin contestat atât pe plan intern, cât şi extern, potrivit indianexpress.com.
Prezenţa la urne a fost de doar 46%, faţă de 80% la precedentele alegeri prezidenţiale, organizate în 2015.
De data aceasta, principalele forţe de opoziţie au făcut apel la boicot.
Nicolas Maduro a ajuns preşedinte în 2013, fără a fi ales, după moartea predecesorului său, Hugo Chavez, şi se proclamă continuator al doctrinei socialist-populiste cunoscute sub numele de “chavism”.
Pe plan internaţional, Statele Unite şi grupul de la Lima – o alianţă de 14 state din America Latină şi Caraibe – au anunţat dinainte că nu recunosc scrutinul, deoarece este nedemocratic; opoziţia venezueleană nu a avut posibilitatea de a înscrie un candidat unic cu şanse reale, din cauza termenului prea scurt în care au fost organizate alegerile anticipate. Puternic afectată de prăbuşirea preţului la ţiţei din 2014, Venezuela, care obţine 96% din venituri din petrol, suferă de o lipsă de devize care a aruncat-o într-o criză acută. În cinci ani, PIB a scăzut cu 45%, potrivit FMI, care anticipează pentru 2018 o contracţie economică de 15% şi o inflaţie de 13.800%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS